Grigore Crăciunescu este deputat. Liberal. De CUG. Grigore Crăciunescu a fost primar. De Pașcani. Grigore Crăciunescu este dentist. Pardon, stomatolog. Ca atare, Grigore Crăciunescu a terminat o facultate. De dinți. Pardon, de Medicină Dentară. Ca să intri la facultate trebuie ca, în principiu, să fi luat bacalaureatul. Rezultă ca Grigore Crăciunescu a luat bacalaureatul. Una dintre probele obligatorii de la bacalureat este cea de limba și literatura română. Scris și oral. Rezultă că Grigore Crăciunescu a promovat probele de limba și literatura română, scris și oral. Rezultă că Grigore Crăciunescu are cunoștințe minimale de limba română. Cel puțin de limbă, că pe cele de literatură oricum le uită toată lumea.

Silogismul pare perfect, nu? Așa și este. Numai că nu-i problema silogismului, în particular, și nici a logicii, în general, că Grigore Crăciunescu supune limba română la chinuri și cazne cum nu credem că nici cei mai ghinioniști dintre foștii pacienți ai stomatologului nu au pătimit vreodată. Actul de tortură este săvârșit în public, în văzul lumii, cu pompa și emfaza celui care simte că transmite un mesaj important pentru țară și popor. Este vorba de o postare pe Facebook, asumată de avatarul electronic al ilustrului politician, postare care, dincolo de demagogia umedă și de emoția băloasă, constituie o schingiuire a limbii române comparabilă, în plan gramatical, cu supliciile suferite, în plan fizic, de bietele victime ale totalitarismului românesc.

Dar să privim „torționarul” în acțiune. Și, fiindcă vorbeam de bacalaureat, haideți să scoatem pixul cu roșu (de fapt, cu verde, ca să nu traumatizăm copiii) și să ne aplecăm asupra acestei mo(n)stre fabuloase a elevului Grigore Crăciunescu: „Am revenit de la Sighetul Marmaţiei unde am participat la jubilelul («jubileLul», da?!) legat de împlinirea a 20 de ani de la înfiinţarea ,, Memorialului Sighetul Marmaţiei” la invitaţia d-ei (de fapt, d-nei) Ana Blandiana în această seară («în această seară» a fost invitația sau comemorarea?!). Sunt încă sub influenţa impresiilor foarte profunde trăite în aceste două zile. Atâta suferinţă , atâta durere şi atâta sacrificiu sau («SAU», ca «ori», să ne înțelegem!) adunat între zidurile acestei închisori (mergea o virgulă…) încât eşti copleşit după ce ai vizitat memorialul. Acolo ar trebui să meargă cei care regretă comunismul, să vadă cum acest sistem sa («SA», ca «lui/ei») clădit pe crimă şi asasinat (virgulă…) pe durere şi suferinţă. Aici a fost lichidă (o fi fost ea și «lichidă», dar, probabil, era vorba de «lichidată»…) elita politică, culturală şi religioasă a Romaniei în perioada 1945 – 1964. Aici trebuie să vină să vadă aceste grozăvii, (iată, în sfârșit, și virgula, doar că unde nu trebuia!) tinerii acestei ţări pentru a cunoaşte adevărata istorie, aici trebuie să vină clasa politică actuală pentru a înţelege că este nevoie de mult mai mult din partea ei, pentru ca această ţară să se ridice la nivrelul («nivRelul» este combinația dintre «nivel» și «Relu», dar obsesia e de înțeles…) sacrificiilor acelor români adevăraţi. Ziua de ieri sa (da, din nou «SA»!) încheiat cu un concert Dumnezeesc (e cu majusculă, pentru că e «dumnezEEsc») susţinut de Grigore Leşe pe culuarul (dacă așa se pronunță, așa se scrie!) de apel al deţinuţilor la parter, plin de participanţi care umpleau şi balcoanele de la etaj (virgulă…) unde (virgulă…) de asemena (iar virgulă și, da, e «asemenea»…) ieşiau (așa se pronunță la Pașcani!) deţinuţii când se facea apelul. Acustica a fost perfectă. Grigore Leşe făcea parte parcă din memorial (virgulă…) iar muzia (este vorba, de fapt, despre muza muzicii, adică despre «muzie») lui care este (ciudă, Vanghelie!) deosebită ne-a învăluit pe toţi, spiritele cel morţi în această închisoare erau cu noi şi ne priveau din ceruri (deci, spiritele erau acolo, dar și în ceruri…). Mergeţi, vedeţi, cugetaţi la ce a fost acolo, uitaţi-vă în jurul vostru şi poate cu toţii vom fi altfel. Mai buni, mai întelepţi, mai toleranţi şi cu mai multă dragoste faţă de această ţară şi acest neam care a avut asemenea oameni. Dumnezeu să ne păzească de rele şi să ne ajute să trecem cât mai repede peste greutăţile cu care ne confruntăm”.

Ce-ar mai fi de spus și de scris? Limba română se zvârcolește în chinuri, iar sângele și lacrimile ei umplu „peretele” de Facebook al deputatului de CUG. Dar cum a fost posibil așa ceva? Cine e „torționarul”? Nu ne îndoim că, dacă s-ar găsi cineva să-i atragă atenția asupra atrocităților gramaticale comise, Crăciunescu ar găsi repede vreun „consilier” pe care să dea vina. Oricum, dacă există vreun astfel de „consilier”, iar acesta nu e vreun nepot de la țară al deputatului, atunci e un scuipat pe obrazul simandicos al consultanței politice și poate că n-ar fi o idee rea ca liberalul să-l angajeze ceva mai încolo, peste vreo 10 ani, după ce individul își va fi dat bacalaureatul…

Dar dacă textul e scris chiar cu mânuța liberală obișnuită să se ridice în Parlament, să semneze ca primarul și să facă extracții? Ei, în cazul acesta, nu ne putem dori decât ca ca harnicul deputat, călit până acum cu diverse propuneri aberante de modificare a Constituției, să inițieze un proiect legislativ privind înființarea unui nou muzeu asemănător celui de la Sighetul Marmaţiei, tot un fel de „Memorial al Durerii”, doar închinat suferințelor… limbii române!

Grigore Craci UNESCO