Bârfe foarte tari, doar pentru oameni mari

N-ai să crezi cum circulă prin oraş „regele mall”: Zilele trecute, într-o dimineaţă, să fi fost fo’ 7:20, l-am zărit în trafic, absolut şocaţi, pe „regele mall”. De ce şocaţi, poate vă întrebaţi. Păi, unu la mână: era într-o maşină Range Rover, cu numere de UK. Curios. Apoi, ce să caute „regele”, aşa devreme în zi în traficul din Tg. Cucu la fel ca orice muritor de rând? Cât de presante să fie business-urile încât să-l facă să iasă din casă tocmai de la 7:00? Dar poate cel mai şocant a fost faptul că „regele” era el însuşi la volan. Adică, al cincilea cel mai bogat om din România, cu o avere estimată la aproape jumătate de miliard de euro, nu poate să scoată 700 lei/lună ca să-şi plătească un amărât de şofer. Bine, acum noi nu zicem să-şi tragă coloană oficială, ci doar să aibă un şofer acolo, cât de cât.

Un deputat visează cai verzi pe pereţi: Este incredibil efortul disperat al unui omuştean de a ieşi în faţă, să câştige în fiece secundă cât mai mult capital politic. Vorbim, desigur, despre deputatul Vlăjuţ. După tragedia care a zguduit România, Vlăjuţ nu s-a mulţumit doar să se bage în seamă, ci şi-a folosit şi fetele. Mai clar, Vlăjuţ s-a dus la centrul de donare sânge, dar le-a luat şi pe cele două fiice. Cu care a făcut o poză chiar în faţa uşii, fotografie pe care a urcat-o logic pe Facebook. Doar-doar o mai impresiona pe nişte oameni. Dacă aşa crede Vlăjuţ că-i cresc şansele la Primăria Iaşi în 2016, se însală amarnic. Vorba lui Smiley: cai verzi pe pereţi.

Un liberar se oftică de moarte: Supărarea nici că-i trece. Un fost viceprimar al oraşului, om liberar din cap şi până-n picioare, zis şi Langă, nu poate să treacă peste faptul că partidul nu l-a preferat drept candidat la Primărie. Ei, acest domn Langă, acum angajat la un birou în Casa Pătrăţoasă, cică tot mai speră ca directorul de la Aerohaltă să-şi frângă aripile şi să nu mai ajungă să candideze. Iar atunci când se va prăbuşi, mister Langă să apară pe un cal alb şi să se ofere el pe sine pentru binele partidului, al întregului oraş, ba chiar al universului. Sursele noastre zic că Langă nu vrea să mişte niciun deget pentru promovarea colegului candidat. Păi, am înţeles, domnule Langă, candidat nu te-au vrut, dar matale ai rămas ca fraierul, chiar n-ai reuşit să negociezi nimic, n-ai cerut altceva în schimb?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *