Gigi Becali, pus sub învinuire pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului: „Nu mi-am schimbat…”

Procurorii DNA au transmis printr-un comunicat de presă că finanţatorul echipei Steaua, George Becali, a fost pus sub învinuire pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului..

„Omul de afaceri Becali George a fost audiat în calitate de martor, în zilele de 27 octombrie 2014 şi 15 februarie 2016, în dosarul 9577/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală. În aceste împrejurări, Becali George a prezentat declaraţii care contravin probelor administrate în cauză, contravin propriilor declaraţii date în cursul urmăririi penale şi aspectelor pe care acesta le cunoştea. Becali George, suspect în prezenta cauză, a avut o atitudine omisivă de ascundere, de trecere sub tăcere a faptelor cu caracter esenţial, cu eficienţă probatorie, concludente şi pertinente în cercetarea şi soluţionarea cauzei, cu scopul vădit de a îngreuna aflarea adevărului, tragerea la răspundere penală, de a induce în eroare instanţa de judecată, împrejurări de natură a uşura situaţia juridică a inculpaţilor cercetaţi în dosarul aflat pe rolul instanţei anterior amintite”, explică procurorii DNA în comunicatul de presă.

George Becali a fost audiat, miercuri, de procurorii DNA, la ieşirea de la audieri declarând că „i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile”.

Procurorii mai precizează că „dosarul penal aflat în prezent în stadiu de judecare la instanţă a fost mediatizat prin comunicatul din data de 21 decembrie 2012, la finalizarea anchetei, când au fost trimişi în judecată 11 inculpaţi, pentru infracţiuni care ar fi creat un prejudiciu important în dauna bugetului de stat şi în dauna Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti”.

Concret, este vorba despre dosarul în care este judecat omul de afaceri Gabriel Popoviciu pentru complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită în legătură cu retrocedarea unui teren din zona Băneasa.

„Mărturie mincinoasă nu are cum să fie. Orice aş spune eu, infracţiunea de abuz în serviciu e pe acte. Orice aş declara, nu are relevanţă pentru că nu am să ştiu eu ce ştiu procurorii. Nu mi-am schimbat nicio declaraţie. Tot adevărul este în acte”, a declarat George Becali la intrarea în sediul DNA.

Sursa:cancan.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *