Mazăre, tot Mazăre! A intrat în club cu haremul după el!

radu-mazare

Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, a fost întotdeauna unul dintre cele mai excentrice şi mai carismatice personaje din politică. A fost ales edil de patru ori de către cetăţenii de la malul mării, însă a fost nevoit să renunţe la funcţie din cauza problemelor cu legea, care l-au şi adus, în cele din urmă, în spatele gratiilor pentru o perioadă.  Deşi aşteaptă ca magistraţii să ia o decizie în ceea ce îl priveşte, deocamdată în dosarul retrocedării unor terenuri din Constanţa, în viaţa personală, cel cunoscut drept ”Sultanul de la malul mării” a înflorit din nou! Cancan.ro l-a întânit în compania unui veritabil… harem! Radu Mazăre s-a distrat până în zori în club, alături de opt fete numai una şi una!

Nu doar că a trecut peste perioada de detenţie, dar a revenit în forţă! Elegant ca întotdeauna, Radu Mazăre s-a urcat la volanul unui superb Jaguar clasic şi a plecat spre club, acolo unde a fost aşteptat precum un adevărat sultan. Farmecele celor opt însoţitoare l-au cucerit pe fostul edil, care nu a uitat să se distreze ca la carte, aşa cum obişnuia în vremurile bune, când petrecerile care îl aveau drept amfitrion făceau furori!

A dansat şi a savurat pe îndelete noaptea de răsfăţ într-o companie demnă de invidiat, nepărând să mai fie afectat de problemele cu legea, aşa cum era în urmă cu câteva luni, când din imagini  se putea observa cu uşurinţă că Radu Mazăre era slăbit şi cu chipul îngândurat.

”Sultanul de la malul mării” este considerat de multă lume drept cel mai exotic primar din România postdecembristă. Excentricităţile lui au ţinut ani buni prima pagină a ziarelor, iar farmecul personal l-a transformat într-un bărbat la care visau zeci de femei. Ce-i drept, câteva nume chiar s-au şi lansat cu succes în showbiz după ce au apărut la braţ cu Radu Mazăre, probabil cel mai cunoscut nume fiind cel al Mădălinei Pamfile.

Deşi a fost un primar extrem de iubit de constănţeni, Mazăre a fost nevoit să renunţe la post din cauza problemelor cu legea. În această perioadă, el trece din nou prin emoţii, fiindcă judecătorii ar trebui, teoretic, să ia o decizie într-unul din dosarele sale, dar acest lucru nu i-a spulberat cheful de viaţă.

SURSA:cancan.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*