Cine le plânge de milă „babelor comuniste”

Proaspăt ales pe funcția de senator din partea USR, scriitorul ieșean Dan Lungu  și-a luat în serios rolul de membru în Comisia de cultură, de unde dă avize și face audieri pentru doritorii de funcții plătite gras din bănuțul public. Se vede însă că munca la comisii nu e așa de aducătoare de satisfacții, dacă ar fi să dăm crezare ultimei postări a lui Dan Lungu pe Facebook. Acesta se declară de-a dreptul mâhnit de faptul că la audierile pentru alcătuirea biroului de conducere al ICR – a se citi Institutul Cultural Român – nu s-a prezentat și distinsul critic literar Nicolae Manolescu, nominalizat în acest for din partea Uniunii Scriitorilor.

Acum, nu știm dacă Dan Lungu plânge neapărat de mila lui Manolescu, despre care unii zic chiar că ar avea un dosar gros de colaborator la Secu, ori pentru locul liber lăsat de acesta și pe care, vezi Doamne, acuma nu-l mai ocupă nimeni. Dar, ca babete comuniste ce ne aflăm, noi spunem că decât să se bată pentru o instituție care promovează poneii roz cu zvastici infipte-n dos, mai bine scriitorii și-ar vedea de ce știu ei mai bine…  Adică de condei, nu de vânătoarea de stipendii de la stat. Iar Dan Lungu știe despre ce vorbim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *