S-a plictisit Mihaela Popa de PNL?

popa_mihaela1

Dom’le, parcă simțim un iz de reinventare  politică la Mihaela Popa.  De ceva vreme, mai precis de cînd a avut un loc neeligibil pe listele PNL Iași la  trecutele alegeri, distinsa profesoară și-a schimbat discursul. Și unde se poate vedea mai bine încotro țintește un om decît pe postările sale pe facebook.Dacă pînă în decembrie trecut Popa nu avea postare în care să nu aducă vorba de drepturile și condiția femeii,de ziceai că a greșit secolul și  este vreo sufragetă de acum 100 de ani, de cîteva luni și-a descoperit latura patriotică a ființei sale.Remember-uri de la adunarile unioniste din Moldova de acu 27 de ani,cereri imperative pentru Unire, mai că zici că e din sîngele lui Pantelimon Halipa. Cum noi o știm o fire practică,ne bate gîndul că s-a cam plictisit de PNL,unde cariera ei politică s-a blocat, și caută în alte zări. Și  unde ar fi mai bine decît la un partid al lui Băsescu, unde, de fapt, a mai și fost. Așa că,din moment ce fostul  șef de  stat a devenit președinte de  onoare a celui mai pro-românesc partid  din țara-soră, hop și Mihaela devine luptătoare unionistă.Oare ce poate  să însemne  asta?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*