Costel Adăscăliţei, sensei de Ţibăneşti

Costel Adăscăliţei, sensei de ŢibăneştiSocial-democratul a obţinut un scor dublu în comparaţie cu Petru Movilă, dar cu toate acestea cei doi merg braţ la braţ în Parlamentul României

De parcă nu ar fi fost îndeajuns faptul că principalii combatanţi pe Colegiul 3 sunt legaţi de stranii coincidenţe (aceeaşi vârstă, ambii s-au însurat anul acesta şi au avut probleme cu ANI sau justiţia), Costel Adăscăliţei şi Petru Movilă par legaţi de un lanţ invizibil, ajungându-se în situaţia de a merge amândoi în Parlament. Aşa cum era de aşteptat, preferatul „juraţilor” a fost candidatul USL, ocupantul primei poziţii graţie voturilor venite din Dagâţa, Drăguşeni, Horleşti, Ipatele, Leţcani, Movileni, Popricani, Probota, Româneşti, Tansa, Ţibana, Ţibăneşti, Ţigănaşi şi Voineşti. Evident, Movilă nu a avut de partea sa decât varianta redistribuirii, de care a profitat din plin atât timp cât este ARD-istul cu cel mai mare scor pe Iaşi. Totuşi, rămâne bizar faptul că un candidat cu ceva mai mult de 4.000 de voturi ajunge în Parlament, la fel ca şi cel care a strâns peste 12.000 de voturi. Rămâne de văzut cum se vor remarca cei doi în noul mandat, mai ales că se aşteaptă destul de mult din partea unor tineri, dar în acelaşi timp, veterani ai scenei politice ieşene…

Jet Li

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *