Iulian Dascălu: Frate, frate, dar unirea-i pe bani

tr_2Conform statisticilor agenţiilor de turism din Iaşi, sute de fraţi basarabeni vin săptămânal la Iaşi pentru cumpărături din mallurile patronate de Iulian Dascălu. Numeroşi oameni de afaceri, dar şi intelectuali cu dare de mână vin la Iaşi pentru un shopping unionist de amploare. Practic, se poate vorbi de un nou pod al prieteniei peste Prut, de data asta pavat cu bancnote şi cărţi de credit. Mai multe amănunte despre acest fenomen, am aflat din scrisoarea expediată acasă de un tânăr afacerist moldovean, după o sesiune de cumpărături în Iaşi.

“Serioja, ascultă la mine: abia acum am terminat de făcut un tur prin Iaşi şi ţin să-ţi spun că lumea nu e aşa de prietenoasă cum îţi zic ăia care-o tot ţin cu fraţia în sus şi-n jos. În primul rând, am vrut să-mi deschid un punct de desfacere în Piaţa Nicolina, cel mai mare mall de ţigări contrafăcute în ţărişoara noastră, şi deja m-am ales cu două amenzi pe motiv de contrabandă. Eu treaba asta n-o înţeleg. După ce că îi ajut pe fumătorii din Iaşi, tot eu sunt amendat? Apoi, ieri m-am întâlnit cu Serghei şi Palamuc la Billa şi am aflat că şi ei au probleme. Cică poliţia stă pe capul lor şi le bagă amenzi pentru că transportă ilegal persoane la Chişinău şi Bălţi. Sunt tare supărat, frate Serioja. Eu credeam că Moldova e totuna cu România, iar Iaşul şi Chişinăul sunt fraţi de sânge, dar iacă-tă că m-am înşelat. Noroc că îmi mai înec amarul în Palas Mall, ăl mai occidental magazin din Iaşi, un fel de „avem din tăti”, dar pe stil mare. Acolo mă duc eu şi-mi vărs amarul de parai prin tot felul de cotloane şi ispite, cărora nici nu le mai ştiu numele, aşa de multe şi amăgitoare sunt. Zău, acolo parcă prind viaţă, parcă urc în vârful societăţii cu scările rulante. Dar ce n-au acolo, frate Serioja! Minunăţii pe care doar acu’ doi ani le-am văzut prin Viena şi Milano, dar la alte preţuri, mai mici. Cred că îmi voi face hatârul şi-mi voi deschide şi eu un magazin în Palas, dar încă mă mai gândesc la specificul pe care să-l aibă. Aş vrea ceva tradiţional moldovenesc, dar şi cu o ţâră de mama Rusie. În rest, Iaşul e tare frumos. Muzee peste muzee, cultură cât cuprinde, femei frumoase nu mai vorbim. Am fost şi la Bojdeucă, dar nu mi-a plăcut, că era cu fantoma lui Creangă care m-a băgat în toţi fiorii. Aşa că, frate Serioja, când te întorci din Monte Carlo, fă o escală şi pe aici, să mai stăm oleacă de vorbă cu fraţii noştri ieşeni, la un Fratelli, acolo unde spiritul unionist e mai viu ca niciodată!”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *