Dedeman la Țesătura, gata în câteva săptămâni. Investiție de peste 15 milioane de euro

Lucrările la noul proiect comercial de pe locul fostei fabrici Țesătura avansează în ritm alert. Astfel, în doar câteva luni, noul magazin Dedeman a fost deja ridicat, pe întreaga sa suprafața. S-a lucrat la foc continuu din septembrie anul trecut și până în prezent. Intenția coproprietarului Dragoș Pavăl e ca magazinul să fie deschis în prima parte a acestui an.

Relocat
Astfel, pe locul ocupat de fosta fabrică a industriei comuniste, Țesătura, (amplasament încadrat de bulevardele Socola și Primăverii) se va ridica magazinul de bricolaj Dedeman. Acesta va fi relocat din Manta Roșie. Întreaga investiție din zona Țesătura, incluzând și terenul, se ridică la aproximativ 15 milioane de euro.

Un hectar jumate
Datele oficiale ale proiectul vorbesc despre o arie construită de peste 15.000 de metri pătrați. Regimul de înălțime, potrivit autorizației de construcție eliberată de Primărie, va fi de parter plus etaj parțial, adică o înălțime maximă de 10 metri.

Peste 40 de magazine
Frații Pavăl, Adrian şi Dragoş, sunt doi suceveni născuți în comuna Bogdănești, educați la Iași și lansați în afaceri la Bacău. Ei sunt creatorii brandului Dedeman, care înseamnă acum peste 40 de magazine de bricolaj în toată țara, fiecare având în medie un hectar. La Iaşi sunt două (unul în Manta Roşie, altul în Valea Lupului). Cel din Manta Roșie va fi închis și va fi deschis cel din Țesătura. Frații Pavăl dau de mâncare unui număr de peste 8.000 de angajați și învârt o cifră de afaceri ce depășește o jumătate de miliard de euro, prag atins încă din 2011.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *