Diana Cimpoeşu, câteva STENOGRAME DEVASTATOARE

Periodic, SMURD revine în atenţia publică, mai ales prin prisma scandalurilor mediatice în care este prins, cu sau fără voie, mentorul său Raed Arafat. Medicul Diana Cimpoeşu, şefa de la Iaşi a acestui serviciu mitizat de români, dar şi din ce în ce mai miticizat, priveşte cu atenţie evoluţia evenimentelor din aceste zile. Pentru că socializarea înseamnă, de multe ori, un mod de afla noi informaţii, Cimpoeşu a purtat un dialog util cu Valerian Şufă, şofer pe una din maşinile SMURD de la Iaşi.

Diana Cimpoeşu: Nea Şufă, hai, urcă repede în maşină, avem o urgenţă.
Valerian Şufă: Imediat, şefa! Staţi o clipă, să-i dau un strop de benzină.

Aoleu, ce vrei să faci? Nea Şufă, stai blând, doar nu te-a apucat acum vreo criză sindicală. Dacă vrei să te stropeşti cu benzină suicidară, mergi în faţă la Prefectură, nu în garajul meu!
Nu vă împacientaţi, asta cu benzina e o vorbă de-a noastră, a şoferilor. A-i da un strop de benzină e ca şi cum i-aş băga nişte picături de sânge în instalaţie, mă-nţelegeţi? Aşa, ia uite c-a pornit-o, draga de ea! Se ţine bine baba, nici n-ai zice că a împlinit juma’ de milion de kilometri.

Da, nea Şufă, dar ai grijă cum o struneşti. Hopa, ia uite, o ambulanţă în faţa noastră. Hai, bagă viteză, depăşeşte-o!
Dar are toate sirenele şi girofarurile pornite, doamna doctor. Nu ştiu dacă e bine să ne jucăm cu focul.

Nu-i nimic, noi avem câte două perechi din fiecare! Dă-le drumul şi taie-i calea obraznicului. Am impresia că şi ăştia se duc la acelaşi eveniment la care suntem invitaţi şi noi. N-aş vrea să ne ciugulească ei toate aperitivile gloriei.
Ia tăceţi oleacă. Auziţi vreun bârâit la motor?

Da, parcă se aude ceva. Şi parcă trepidează tot botul maşinii.
E clar, ne lasă în drum diferenţialul. Mama mă-sii, trebuie să trag pe dreapta. Hai, coborâţi, va trebui să-i dăm Margaretei primul ajutor.

Cine-i Margareta?
Cum, cine? Bijuteria mea de maşină. Repede, dacă vreţi să ajungem la caz până se întunecă, veniţi cu mine să vedem ce putem face, cu ce putem interveni sub capotă.

Nea Şufă, nu pot întârzia, am un accidentat cu mâinile rupte. Hai că iau taxiul ăsta. Vii şi matale când termini, că doar n-o să plătesc numai eu taxiul la întoarcere.
Cum vreţi, doamna doctor. Dar, după cum văd eu, la o primă evaluare, tot tratamentul Margaretei o să coste ceva bănuţi. Decât s-o reparăm, mai bine ne facem cu toţii abonamente la taxiuri. Ieşim mai bine şi cu paralele şi putem parca şi unde vrea halatul nostru!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *