Canicula din ultimele zile a făcut ravagii şi în Penitenciarul de maximă siguranţă din Iaşi, acolo unde mai mulţi deţinuţi au organizat un protest incendiar, la propriu. Chiriaşii închisorii s-au declarat nemulţumiţi de tratamentele la care-i supune conducerea stabilimentului, cerând demisia directorului Vulpe şi condiţii umane de vieţuire. Mai mult, rudele celor închişi au venit la poarta penitenciarului pentru a le susţine cauza, purtând pancarte prin care se cereau libertate, graţiere, dreptate. Detalii despre protest am aflat din relatarea lui Graţiel Dreptaciu, un om de treabă reţinut pentru o vreme în puşcăria din Copou:

“Deci, care-i treaba? Ideea e că suntem prea mulţi, dom’le! Nu ştiu ce s-o fi semănat în ultima vreme pe pământul românesc, dar în fiecare an se scoate o recoltă frumuşică de puşcăriaşi la metrul pătrat de celulă. O să ziceţi că-i scumpă chiria în Copou şi că stăm ca boierii moca într-o zonă rezidenţială de lux. Nu e chiar aşa. Un pat la fereastră costă cam vreo două telefoane mobile şi zece cartuşe de ţigări. Eu am prins vreo trei luni un pat din ăsta, dar proprietarul a început să-mi ceară smartphoane cu Facebook, nu Nokia cu butoane cum îi dădeam până de curând, aşa că m-a ejectat rapid. Apoi, cum să vă spun, apar tot felul de tensiuni intelectuale între băieţii din cameră. Ăia care au deja patru – cinci cărţi scrise la lumina lanternei, sub pătură, au început să vorbească între ei într-o păsărească cu pretenţii. Îşi spun unul, altuia maestre, distinse, excelenţă. Ba chiar şi-au lipit postere cu Pleşu şi Patapievici peste alea vechi, cu Delia şi Loredana. Ei, chestia asta îi enervează pe băieţii care n-au avut posibilităţi în viaţă să-şi cumpere un sclav care să scrie pentru ei. Şi de aici, polemici în fiecare seară, cu prosopul ud peste şale. Acum, ca să fie totuşi linişte şi pace în penitenciar, propun să avem un regim deschis. Dom’le, dacă e frumos afară, să ieşim vreo câteva ore prin oraş, prin Palas, de pildă, că acolo e lumea deschisă la buzunare. Să fie organizată Ziua Poşetelor Deschise, o dată pe săptămână măcar. Noi mergem frumos la mall, vizităm galeriile comerciale, dăm săru’mâna la doamne, mai reparăm un fermoar la portofel, şi ne întoarcem cuminţi în penitenciar. Aşa văd eu o minimă libertate pentru noi, un mod al societăţii de a ne respecta dreptul de a da cu şpârla. Şi apoi, e şi o chestie economică la mijloc. De ce să-şi ţină lumea banii la bancă? La noi sunt cele mai sigure plasamente. Că de aia e puşcărie de maximă siguranţă!”