Exclusiv: Dascălu, tată pentru a doua oară. Dorina, soţia sa, a născut o fetiţă

De câteva săptămâni, omul de afaceri ieşean Iulian Dascălu este tătic pentru a doua oară. Soţia sa, Dorina, a născut o fetiţă. Cei doi mai au încă o fată, Maria, care s-a născut în primăvara anului 2010. La fel ca şi în urmă cu patru ani, Iulian Dascălu a încercat să păstreze secretul. Doar câţiva apropiaţi ştiu de naşterea celei de-a doua fetiţe. Surse apropiate familiei susţin că Dorina a născut, la fel ca şi prima dată, într-o clinică din străinătate. Deocamdată nu se cunosc informaţii nici despre numele copilei şi nici despre naşii de botez. Dar reporterii „Bârfa de Iaşi” sunt pe felie şi, cum află, cum scriu la gazetă.

Nunta şi prima naştere
Omul de afaceri Iulian Dascălu s-a căsătorit în vara anului 2007 cu timişoreancă Dorina Zăgrean (foto sus). Pe atunci, el avea 38 de ani, ea 26. Nunta a avut loc în luna iulie, acum 7 ani, în Italia, iar preotul care a oficiat cununia religioasă dintre cei doi miri la o biserică ortodoxă din peninsulă a fost actualul Patriarh al României, PF Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. La nuntă au participat numeroşi oameni de afaceri din Iaşi şi Timişoara, dar şi politicieni. Toţi invitaţii au fost transportaţi în Italia de avioane închiriate de Iulian Dascălu. La fel de discretă cum a fost nunta, la fel a fost şi naşterea primului copil. Evenimentul a avut loc în primăvara anului 2010 la o clinică privată din Austria.

Avere de 90 de milioane euro
Iulian Dascălu este considerat cel mai bogat ieşean. Potrivi Forbes, anul trecut, Iulian Dascălu era cotat cu avere de 90 de milioane de euro. Omul de afaceri ieşean deţine mall-uri în Iaşi, Suceava, Timişoara şi Cluj. „Perla coroanei” e însă complexul comercial Palas, aflat în centrul Iaşului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *