Liviu Brătescu, un candidat care încă mai speră la un loc în Parlament. Brătescu merge mai departe

bratescu-copyConsilierul judeţean Liviu Brătescu îşi menţine planurile de a accede în Parlamentul României. După ce la alegerile din 2012 a pierdut lupta cu Elena Udrea pe plaiurile romaşcane, deşi USL se afla pe cai mari la acel moment, istoricul Liviu Brătescu s-a ales doar cu o carte de memorii numită <<Pe contrasens cu blonda preşedintelui>>. Ieşit din acest stil literar gen Marian Godină, fostul director al Ateneului a încercat să se replieze la un moment dat, dar în 2014 a pierdut la doar 3 voturi în minus şi competiţia pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale PNL, învingător fiind atunci Marius Dangă. Acum, Liviu Brătescu nu se lasă, dorind iar să urce pe un cal suficient de mare pentru a-l duce în galop către Parlament, intrând în competiţia pentru un loc de deputat. Dar cum jocurile par a fi deja făcute pe liste, demersul lui Brătescu a devenit unul don quijotesc, morile de vânt mestecând făina unei pâini albe din care se vor înfrupta alţii. „ Am impresia că ăştia folosesc urne reciclabile, pentru că de patru ani tot bag votul în ele şi nu-mi iese nimic pe partea ailaltă”, ar fi zis Brătescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *