Iulian Dascălu mută Dubai-ul României de la Iași la Timisoara

Dacă la un moment dat primarul nost’ zicea că lucrează de zor la construirea unui Dubai al Estului, în care tot românul să vină aici să spargă banul pe relaxare şi la shoppingeală, în ultima vreme vedem că visul începe să prindă tot mai mult contur. Din păcate însă, nu pentru Iaşi, ci pentru alte mari oraşe din ţară, de prin vestul ţării. Iar asta se întâmplă cu aportul nemijlocit al unor afacerişti care au făcut şi încă mai fac afaceri babane în târgul Ieşilor.

Un exemplu în acest sens este ştirea pe care o vedem promovată în ultima vreme, prin care afaceristul Iulian Dascălu, cunoscut şi ca regele mall-urilor din România, vrea să ridice la Timişoara cel mai înalt bloc turn din câte s-au văzut vreodată la noi în ţară.

Astfel, după ce Bucureştiul s-a lăudat până la Revoluţie cu Intercontinentalul, Iaşul cu Hotelul Unirea şi cu a sa panoramă peste Bahlui, timişorenii ne vor privi pe toţi de sus, cu un bloc de vreo 150 de metri înălţime, în care îşi vor avea sediul firme una şi una. Prin urmare, dacă dubaezii se laudă de ceva ani cu al lor Burj Khalifa, de peste 800 de metri, oraşul de pe Bega va putea să spună că este un Dubai de vreo 5 ori mai mititel, cu al său Burj al Julian, de 150 de metri.

Ca ieşeni patrioţi, noi suntem convinşi că Iulian Dascălu nu va uita însă niciodată de unde a plecat, iar după mall-uri şi parcări, va ridica şi la noi vreun zgârie nori demn, dacă nu de Dubai, măcar de un Taipei, acolo…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *