Idee fantezistă sau soluţie salvatoare? Casă în Republica Moldova, serviciu la Iaşi

Pentru familiile cu venituri reduse o soluţie la îndemână ar fi să locuiască la ţară. Două sunt rutele cele mai ieftine: în nord Vânători – Vulturi – Sculeni sau în Basarabia, de la nord la sud pe axa Sculeni – Petreşti – Ungheni.

300 de lei pe lună sau maxim 600 de lei lunar. Atât ar cheltui o familie ce s-ar decide să locuiască într-o comună la 25 de kilometri de Iaşi sau într-o localitate la maxim 50 de kilometri, dar ar continua să lucreze în oraş. Scenariu de azi: zona de nord est. Adică, cum ar fi să ai casă în Vânători, Vulturi sau Sculeni, pe o distanţă de maxim 25 de kilometri până la graniţă. Sau, împingând şi mai mult această ipoteză, cum ar fi să locuieşti în Sculeniul sau Ungheniul din Republica Moldova şi să vii zilnic în Iaşi, la serviciu? Pe aceste variante vom face calculele complete ilustrând punctele forte, dar şi pe cele slabe.

Calculul benzinei
Aşadar, o familie de tineri, să spunem doi adulţi şi un copil de grădiniţă, neavând bani să-şi ia o casă în Iaşi, poate opta pentru o locuinţă dintr-o comună vecină? Poate pe nedrept ignorată de ieşeni, zona din nord-est Vânători – Vulturi – Sculeni are avantajele ei. În primul rând e vorba de calitatea drumului, din Iaşi şi până în vama Sculeni asfaltul fiind excelent pe E 583. Apoi, un alt argument este distanţa relativ scurtă: până în vamă sunt maxim 25 de kilometri, ceea ce înseamnă că vor fi costuri lunare cu benzina de maxim 400 de lei (50 km pe zi la 5,5 lei/litru benzină x 7 la sută consum x 22 de zile lucrătoare = 400 de lei). Evident, cheltuielile cu carburantul scad cu cât locuinţa este mai aproape de Iaşi.

Sunt şi utilităţi
Un alt argument pentru zona de nord a Iaşului e prezenţa utilităţilor şi posibilitatea lor de extindere. Pe această axă sunt localităţi racordate la energie electrică, internet, telefonie, apă, canalizare, gaz. Şi, oricum, tendinţa este de extindere mai ales că localităţile, pe lângă sprijinul financiar guvernamental, au şi posibilitatea de a accesa fonduri europene. Chiar şi acolo unde nu există aceste utilităţi, sunt variante alternative: apă curentă scoasă din pământ şi pompată cu hidroforul în casă, centrală pe lemne, fosă septică etc.

13.000 euro, cel mai ieftin
Având bine conturate avantajele apropierii faţă de oraş şi a existenţei utilităţilor, cel mai tare argument e acela al preţului proprietăţilor imobiliare. La un scurt raid online am găsit oferte pentru toate buzunarele. Evident, pentru acest demers jurnalistic le-am ales pe cele mai ieftine. Spre exemplu, unul din cele mai interesante anunţuri de vânzare făceau referire la o casă bătrânească din Vânători. Situată la 9 kilometri de Iaşi (deci cheltuielile cu benzina scad clar) locuinţa de 3 camere are şi o suprafaţă de 1.100 metri pătraţi de teren. Utilităţi: drum acces, lumină, fântână, garaj. Pe proprietate sunt pomi fructiferi şi viţă de vie. Preţul e imbatabil: 13.000 de euro. Bineînţeles că în timp şi pe măsura posibilităţilor financiare casa poate fi modernizată. Suprafaţa măricică de teren permite şi cultivarea de legume, dar şi amenajarea de coteţe pentru creşterea animalelor. Astfel, şi cheltuielile cu mâncarea se diminuează.

Două într-una
Alte oferte interesante pe axa Vânători – Vulturi – Sculeni: 3 camere, adică 80 mp utili, cu 600 metri pătraţi de teren alături. Totul, la un preţ negociabil de 17.000 euro. Casa se află în Vulturi. O alta, în Sculeni, construită în 2006, cu 50 mp (două camere şi o bucătărie) şi 1.000 mp de teren, cu apă curentă, cablu, telefon, internet, curte, grădină şi anexe se vinde la 15.000 euro. Pentru mai mulţi bani, dar nu exagerat de scump, se găsesc şi locuinţe mai moderne. Astfel, în Vânători, în aceeaşi curte, au fost scoase la vânzare o casă bătrânească şi una nouă, la roşu. Oferta mai cuprinde: curte cu pomi fructiferi, vie, teren arabil. Proprietatea e la şosea şi se vinde, la pachet, pentru suma totală de 25.000 euro. De fapt, de la această sumă în sus vorbim de categoria vile, iar dacă respectiva familie dispune de sume mai mari ar putea locui, la fel de bine şi în Iaşi.

Axa nord-sud
Dar varianta extremă a demersului nostru jurnalistic e ca familia respectivă să muncească în Iaşi, dar să locuiască în Republica Moldova. Dacă vom compara preţurile caselor şi celelalte avantaje financiare, varianta nu mai pare atât de fantezistă. Am luat ca variantă localităţile Sculeni – Petreşti – Ungheni, toate trei din Republica Moldova, situate pe o axă nord-sud, paralelă cu Prutul. Localitatea cea mai îndepărtată de Iaşi pe cale rutieră e Ungheniul situat la 50 de kilometri pe şosea de oraşul nostru.

Benzină mai ieftină
Chiar dacă achiziţionarea unei case în aceste localităţi înseamnă o distanţă mai mare faţă de Iaşi, cheltuielile cu combustibilul nu cresc dramatic. Şi asta deoarece în Republica Moldova litrul de benzină costă 4 lei în bani româneşti. Astfel, cu un consum de 7 litri la suta de kilometri (în fapt un drum Iaşi – Ungheni şi retur) reiese o cheltuială zilnică cu benzina de 28 de lei. La 22 de zile lucrătoare asta înseamnă 616 lei. În plus, există şi varianta trenului, între Ungheniul moldovenesc şi Iaşi existând cale ferată.
Singurul dezavantaj e timpul petrecut la graniţă, în vamă, care poate varia de la câteva minute până la o oră pentru fiecare trecere.

Şi apartamente
Ca şi în partea dreaptă a Prutului, şi în Republica Moldova preţul caselor e destul de scăzut. De exemplu, o casă în satul Sculeni, raionul Ungheni, cu o suprafaţă de 80 de metri pătraţi e scoasă la vânzare la doar 15.000 de euro. În Petreşti, la 12 kilometri de vamă (de fapt localitate e pe la mijlocul distanţei dintre Sculeni şi Ungheni) e la vânzare o casă cu 143 mp suprafaţă utilă. Are apă curentă, canalizare, baie şi wc în casă, bucătărie mare, conducta de gaz e la poartă, are şi o livadă, dar şi anexe. Totul la 25.000 euro. În Ungheni, se află la vânzare o casă de 72 mp, cu 14 ari, cu cablu TV, apă, canalizare, gaz, beci şi grădină. Pentru toate acestea, proprietarul cere 15.000 de euro. Tot în Ungheni se pot cumpăra şi apartamente sau garsoniere, preţul acestora variind între 15.000 şi 25.000 de euro.  

Nimic nu e imposibil
Aşadar, soluţii de a locui ieftin la ţară există pe ambele maluri ale Prutului. Dacă varianta românească, pe axa din nord est e chiar la îndemână, pentru varianta din Basarabia trebuie un pic de curaj. Nu-i tocmai uşor să treci graniţa de două ori în fiecare zi. Dar nimic nu e imposibil.

Preţuri Ungheni Republica Moldova

Pâine (250 g)            1,1 lei
Cereale mic dejun (500 g)  14,8 lei
Muşchi de porc (350 g)       11 lei
Bomboane Bucuria (250 g)            5 lei
Suc Nectar (1 l)        3,2 lei
Chefir (1 l)     3,6 lei
Ouă de prepeliţă (20 buc)   5,9 lei
Apa minerală (1,5 l) 1,35 lei
Coniac Călăraşi (0,5 l)        18,5 lei
Roşii (1 kg)    7,8 lei
Castraveţi (1 kg)       10 lei
Miel (1 kg)      19 lei
Piept de porc (1 kg)  28,5 lei
Benzină 95/litru        4 lei

Toate preţurile sunt exprimate în lei româneşti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *