Ca la români. La Palas, au băgat gunoiul sub preș

Există o porțiune de teren între Palatul Culturii și Palas care a rămas a nimănui. Mizeria colcăie la tot pasul, mașini sunt parcate peste spațiul verde, iar rămășițele jerpelite ale fostului Teatru de Vară au fost acoperite cu prelate. Adică, au ascuns mizeria sub preș.

De izbeliște
Cel mai modern ansamblu urbanistic din țară, Palas, a fost inaugurat în 2012, la capătul unei investiții de peste 260 de milioane de euro. Acum câteva luni, au fost finalizate și lucrările de restaurare ale Palatului Culturii, clădirea simbol a Iașului. Investiția, cifrată la peste 20 de milioane de euro, a debutat în 2007 și a fost gata anul acesta. Iată, așadar, două puncte de reper, două puncte de atracție turistică la kilometrul zero al orașului. Din păcate, între cele două există o zonă care a fost lăsată de izbeliște.

Spațiu pentru depozitare
Astfel, partea din spatele Palatului Culturii nu este încă amenajată. Spațiul verde nu este îngrijit, iar șoferii își pot parca mașinile chiar lipindu-le de perete Palatului. Pe zona de colț, spre Palas Mall, există noul Teatru de Vară, amenajat în proporție de 90%, dar care nu a fost deschis publicului niciodată. Din partea managementului Palas nu a existat o explicație clară de ce acest spațiu nu a fost deschis în perioada estivală. Acum, spațiul este folosit ca loc de depozitare, administratorii ansamblului ducând acolo mai multe ghivece cu arbuști.

Rămășițele amfiteatrului
Dar partea cea mai jalnică este cea dintre Palat și intrarea în Palas Mall, cea dinspre esplanada Luceafărul. Aici, porțiunea unde a fost vechiul Teatru de Vară al Iașului este complet părăsită. Peste ruinele amfiteatrului au fost puse câteva prelate. Este o mizerie de nedescris, cu gunoie, noroi, resturi de la materialele de construcții. De fapt, acel spațiu ar trebui pus în valoare și folosit ca spațiu verde sau ca zonă de promenadă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *