Jurnalul Monei, sexy asistenta lui Spiridon (II). Amor în ghereta portarului

„Pentru că marţi a fost 1 Aprilie, mi-am permis să le fac o mică glumiţă pacientelor mele. M-am dus la bucătărie şi le-am strecurat nişte bucăţi de carne în ciorbă. O jumate de oră au privit neîncrezătoare în farfurie, cu gurile căscate, de ziceai că-s la camera ascunsă. Dar cel mai tare m-am distrat la toalete, unde am pus hârtie igienică la toate cabinele, apoi verificam pacientele la ieşire, să văd dacă nu le-au furat. Bineînţeles, am prins câteva cu sulurile băgate în sân. Ce scandal le-am făcut! Aproape că mă buşea râsul, dar tot ţipam la ele, ca bibanul la recruţi.

Literatura de specialitate
Adevărul e că sunt momente în viaţă când chiar e mişto să fii asistenta medicală! Pentru operaţiunea asta îmi trăsesem nişte tocuri lungi şi ascuţite, ca să fiu mai impozantă, să am de unde scuipa în creştetul ţărăncilor astea care cred că la spital e ca la hotel, să ai prosop, hârtie, cearşaf, igienă, chestii. Deşi mă distrasem pe cinste în ziua aia, totuşi aveam un gust amar, că nu mă văzuse nimeni dintre şefi în timp ce măturam pe jos cu caraghioasele alea. Sunt convinsă că mi-ar fi apreciat zelul cu care apăram valorile lui Herpecrate. Uşor îmbufnată, m-am refugiat în camera asistentelor, hotărâtă să mai citesc câte ceva din literatura de specialitate. După ce m-am pus la punct temeinic cu liposucţia, implantul mamar şi acidul hyaluronic, graţie unor reviste medicale de largă audienţă mondenă, am revenit pe hol, gândindu-mă să fac un rond prin toate etajele clinicii, să mai cunosc şi eu ceva oameni. Numai că mi-am ales cam prost momentul, holurile fiind goale, iar bolnavii ascunşi pe sub pături. Nici măcar o urmă de rezident, ceva, un arăbete măcar, nimic. M-am foit ca proasta vreo oră, până am ajuns jos, la cabina portarului.

Înainte, o ţigară
În timp ce-mi aprindeam o ţigară, l-am privit într-o doară pe agentul de pază. Cu profilul său de tractorist, un fes bine îndesat pe cap, o bărbie ascuţită şi nerasă, animalul a reuşit să-mi trezească atenţia. Şmecherul se uita şi el la mine, cu ochii cam injectaţi, semn că îl păştea vreo conjunctivită. L-am privit în timp ce îl lua la rost pe un vizitator, un ochelarist mic care se strecurase pe după barieră. Ăsta o fi zis ceva urât, o fi comentat ceva, nu ştiu, că agentul i-a strivit florile de zid, apoi l-a luat de guler şi l-a scos în şuturi afară. A revenit în cabină, îndesându-şi şi mai tare fesul pe urechi. Mă privea intens, cu porniri atavice irezistibile. I-am cedat, ce era să fac. Am avut un orgasm intens, între două SMURD-uri care ne-au zgâlţâit ghereta. A promis că data viitoare va smulge de pe perete afişul cu SIDA, ca să-i tihnească şi lui”.

(va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *