La Poliţie, ca la Miliţie: agenţii corecţi sunt ejectaţi din sistem

Am trăit să o vedem şi pe asta. Poliţistul de azi e miliţianul de altădată. Greu de crezut, dar chiar aşa e. Vă povesteam numărul trecut despre aventurile comisarului cu apucături de miliţian Liviu Zen Firescu. Şeful purtătorilor de chipiu supraveghetori de trafic. Acel miliţian care s-a dus val-vârtej peste un subaltern care a avut curajul să oprească în trafic un şefuleţ din administraţia locală care a încălcat legile rutiere şi era pasibil de o amendă semnificativă. Plus că ar fi trebuit, tot în spiritul legii, să rămână şi pentru o perioadă pieton. Asta ca să se mai disciplineze pe viitor în trafic. Atunci, comisarul cu apucături de miliţian, a comis, tot în spiritul legii, un mic trafic de influenţă, intervenind prompt pentru şefuleţul indiciplinat în trafic. Numai că, Zen Firescu s-a ales cu una bucată plângere cu menţiunea discretă: trafic de influenţă. Curaj mare pentru purtătorul de chipiu care a avut tupeul să nu se supună şefului, ca pe vremuri miliţienii.

Detaşat în campus
Însă, tupeul său nu a rămas nepedepsit. Cel mai corect purtător de chipiu de la Rutieră nu mai e la Rutieră. Hopa! Cum aşa ceva? Asta ne-am întrebat şi noi. L-am căutat imediat după eveniment pe agentul în cauză să-i dăm un premiu pentru curaj. Nu l-am mai găsit la Rutieră. Am fost dirijaţi către campusul Tudor Vladimirescu. Dar ce să facem noi acolo? Să admirăm studentele? Să ne cazăm în cămin? Să mâncăm o shaorma? Să ne plimbăm prin mall? Nu. Nici pe departe. Să-i dăm premiul celui mai corect fost agent de la Rutieră. Da. Fost agent la Rutieră. Respectivul a fost detaşat la poliţia studenţească. Cică ar fi fost pus să dirijeze traficul studenţilor prin campus. E mai lejer. E mai puţină răspundere. Nu mai dă ochii cu şefii din administraţie. Sau dacă dă ochii cu ei, nu mai are atribuţii să-i sancţionezi pentru nereguli. Nu ştim dacă e mai bine sau e mai rău. Cert este că Liviu Zen Firescu stă mai liniştit. Dacă îl mai sună vreun prieten cu vreo problemă din trafic, nu trafic prin campus, o va rezolva mult mai uşor şi fără bătăi de cap. Bravo Zen Firescu. La mai mare! Trăiască Miliţia Română! Trăiască traficul de influenţă. Să-l practici cu plăcere. Şi sperăm din tot sufeltul să nu ai probleme cu şefii de la Bucureşti. Ar fi păcat. Te pricepi prea bine să fii miliţian. Chiar ne-a fost dor de vremurile de demult. Acum, sper să nu ne amendezi dacă aflăm şi numele şefuleţului pentru care ai intervenit! Revenim cu nume, prenume, CNP şi grupă sanguină.

1 comentariu

Lasa comentariu
  1. I.Pe.Je

    Agenţii corecţi nu sunt ejectaţi din sistem, ci, vorba lui Vanghelie, .. „ejaculati” din sistem!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *