Oajdea negociază de zor plecarea la alt partid

Pe cuvânt că nu vrem să fim răutăcioşi. Dar vă spunem sincer că ne-am gândit să mergem la Poliţie şi să declarăm dispărută o persoană dragă nouă. Da, aţi ghicit, este vorba despre deputatul de Dacia (cinema Dacia), Daniel Oajdea. Om al poporului, Oajdea a demisionat de la şefia filialei locale a PPDD şi de-atunci s-a făcut nevăzut. Unde o fi dispărut? Suntem chiar profund îngrijoraţi.

În tranşee
Gurile rele zic că Oajdea nu a dispărut, ci e în tranşee. În tranşeele politice ale României. Dar nu lucrează pentru prosperitatea poporului, ci doar pentru propriul viitor politic. Se spune că dom’ deputat s-ar afla în negocieri pentru a trece la o altă formaţiune. Într-un timp, a fost în discuţii cu cei de la UNPR. Însă cererea şi cu oferta nu s-au îmbinat corespunzător, dar cică tatonări mai există. Apoi, se zice că pe Oajdea l-ar aranja şi o trecere la liberali. Aceştia n-ar zice „nu” acestei achiziţii, mai ales că şi-ar spori zestrea de parlamentari. Dar au o singură mare problemă: Oajdea e impredictibil şi incontrolabil. Adică, venirea sa ar putea produce mai multă pagubă decât profit electoral. Negocierile continuă, iar noi suntem pe recepţie, ca-ntotdeauna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *