Păcatele procurorului Adam și ispita pensionării anticipate

Cine sapă groapa altuia, riscă să cadă tot el în ea. Aşa zice un proverb vechi românesc. Şi nu de puţine ori s-a adeverit această vorbă. E şi cazul celui mai înverşunat procuror ieşean. Emi Adam, pe numele său. Un fel de Corado Catani al justiţiei, însă, bineînţeles, în variantă românească. Pentru că aşa e la noi. Împrumutăm mult de la alţii, însă adaptăm rapid la noi. Şi într-un final aveam un patent străin aplicat de români. Dar să vă spunem mai exact despre ce este vorba. Acest Corado Catani de Iaşi este recunoscut atât pe plan local cât şi naţional pentru dosarele grele pe care le-a lucrat. Până şi celebrul Dan Voiculescu este trimis în judecată pe rechizitoriul întocmit de Adam privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare. De altfel, un dosar foarte bine instrumentat de catani de Iaşi în care Voiculescu se chinuie de ani buni să-şi dovedească nevinovăţia. Dar acestea fac parte din perioada de glorie a magistratului ieşean. Emi Adam are, însă, şi el slăbiciunile lui. Orgoliul lui. Luptele lui cu amici locali sau chiar colegi de serviciu. Printre victimele sale se numără fostul coleg de birou, procurorul Radu Moise Escu. O aventură amoroasă a acestuia cu prietena lui Emi Adam, avocata Claudia, i-a adus un dosar penal de toată frumuseţea. Un dosar penal făcut cu toată priceperea şi dorinţa de răzbunare a lui Catani de Iaşi. Care s-a simţit rănit în dragoste chiar de colegul său. Moise Escu nu este singurul procuror ieşean intrat în vizorul lui Adam. Şi Sile Bretula s-a trezit cu un dosar penal de toată frumuseţea întocmit de Adam cu toată priceperea. Numai că aici, Catani de Iaşi, din dorinţa sa de afirmare, a ascultat chiar şi telefonul fiicei lui Bretula, lucru ilegal. Şi exemplele de exces de zel ale lui Adam ar putea continua. Câte dosare exagerate a întocmit, tot atâtea plângeri la Consiliul Suprem al Magistraturii a adunat. Plângeri care l-au cam îngenuncheat pe marele Corado Catani de Iaşi. Aşa se face că Emi Adam a lăsat de bunăvoie Direcţia Anticorupţie şi s-a întors la locul său de la Parchetul de pe lângă tribunal. Dar cică nu pentru multă vreme. Colegii săi de breaslă spun că Emi Adam s-a îmbolnăvit rău de tot şi s-a internat departe de ochii presei ieşene, tocmai la Bucureşti. Mai mult, cică Adam a făcut câteva analize la care rezultatul nu a ieşit deloc bine. Cică trebuie musai să se pensioneze repede şi degrabă pe caz de boală, că încă e tânăr şi nu are vârsta corespunzătoare. Asta ca să nu intre în furcile justiţiei. Sau mai bine spus, să nu cadă în groapa săpată altora. Stăm şi noi cu ochii pe poştaş să vedem când îi duce prima pensie şi ce pastile îşi va cumpăra procurorul Adam ca să aflăm şi noi diagnosticul. Hai pensionare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *