Sandra Grădinaru: „Nu ştii niciodată când au nevoie ăştia de un doctor ca ministru al Justiţiei”

După ce a devenit celebră pentru alura sa de bombă sexy a Baroului ieşean, dar şi pentru afacerile cu automobile pe care le păstoreşte familia sa, Sandra Grădinariu a intrat într-un nemeritat con de umbră. Nu mai e activă nici măcar pe Facebook, acolo unde în această vară a oferit imagini şi replici savuroase, gustate de un numeros public admirator. Răsfoindu-i în taină jurnalul, am încercat să aflăm ce mai face în aceste zile distinsa avocată.

– Mă gândesc serios să renunţ la a mai distribui maşini Volkswagen. Nu înţeleg de ce trebuie să trag eu ponoasele unui scandal în care s-au băgat ca proştii. Dacă nu ştiau să fure, mai bine veneau la mine să le fac cunoştinţă cu câţiva băieţi pe care i-am avut clienţi, iar acum sunt internaţi în saloanele doctorului Vicol.

– Azi iar am făcut o criză de nervi, graţie ilustrului doctor psihiatru Crumpei. Omul ăsta nu vrea în ruptul capului să părăsească coşmelia pe care a moştenit-o în dreptul blocului ce-mi aparţine. Ceea ce nu pricep e cum de câştigă toate procesele pe care le-a intentat împotriva mea. Am bănuiala că domnul Crumpei exercită forţe hipnotice la adresa colegelor mele magistrate. Omul se pricepe la sucit minţile, că doar de aia e psihiatru, aşa că nu m-ar mira dacă ar declanşa în instanţă cine ştie ce bombe psihotronice. Dacă e aşa, mă întreb cum aş putea să-l contracarez. Data viitoare, voi renunţa la robă şi mă voi înfăţişa într-un deux piece pe care l-am cumpărat cândva de la Milano şi căruia nu i-a rezistat nimeni până acum. Să vezi cum o să-i fac lui Crumpei neuronii hăţuri! O să se mute din casa aia cu tot cu canapeaua lui Freud.

– Un amic mi-a sugerat să-mi diversific afacerile, după ce m-a complimentat la un Dom Perignon că sunt cea mai sexy avocată din ţară. Ideea lui era să-mi creez propria linie de vestimentaţie, eventual şi ceva produse cosmetice. Cred că e un sfat bun, mai ales că am văzut că până şi popii au magazinul lor de veşminte bisericeşti. Am deja în minte câteva piese proiectate special pentru instanţe. Avocaţii ar putea purta un papion asortat la un frac care să semnifice măreţia dreptului. Doamnelor avocat le-ar sta bine în compleuri lejere, prin care să arate tuturor că n-au nimic de ascuns judecătorilor. Iar pentru aceştia din urmă m-am gândit să creez o linie de peruci asemănătoare celor din timpul Revoluţiei franceze, totul sub logo-ul egalitate, fraternitate şi, mai ales, libertate pentru clienţii mei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *