Traian Dobre, un nou transfer spectaculos: acum e la PSRo

Într-un spectacol de stand-up comedy, jumătate din distracție e dată de aspectul comediantului. Nu știm exact ce contează. Cum e îmbrăcat, dacă e ras sau nu, dacă i se potrivește cravata cu nuanța șireturilor? Chiar n-avem idee. Știm doar că ni s-a întâmplat să ne pufnească râsul încă de când a urcat omul pe scenă, chiar dacă îl știam de mult. Și nu, nu era îmbrăcat ca un clovn și nici nu spunea bancuri porcoase. Era pur și simplu hazliu. Ei bine, azi vă vom prezenta un astfel de artist, de pe scena politică. Îl știți de mult. Îl știu și politicienii. E suficient să apară, ca politicienii să-și întoarcă capul pentru a-și ascunde zâmbetul și ca publicul să aplaude bancul. E politician de când se știe, dar vremurile în care era luat în serios au trecut de mult. Este vorba despre Traian Dobre, cel care, recent, i-a trădat, din nou, pe liberali. Tura asta a plecat la PSRo, partidul lui Mircea Geoană.

Începuturile
Ce-a fost înainte de 1989, contează mai puțin. Fostul Partid Comunist a avut 4 milioane de membri, mai mult sau mai puțin entuziaști, iar dacă îi întrebi acum, marea majoritate o să spună că de fapt n-au iubit niciodată regimul, dar prindea bine să ai carnetul roșu la tine. Am zice că atunci i-a fost cel mai greu: exista un singur partid. Sau erai înscris în el, sau în niciunul. De-a dreptul îngrozitor pentru un spirit liber. Dar a venit Revoluția din 1989, iar una din primele libertăți pe care le-a dat oamenilor a fost cea de asociere în partide. Așa că omul nostru și-a putut da la iveală adevărata sa fire, de liberal, așa că s-a înscris în PNL. În fond, era om de afaceri, guvernând peste fosta Bază Județeană de Aprovizionare Tehnico-Materială, rebotezată Comat SA. Iar oamenii de afaceri preferă dreapta. A preferat-o și el până s-a lămurit că liberalii au nevoie de banii lui, dar nu neapărat și de el. Așa că și-a făcut valiza și și-a luat transferul la Partidul Social-Democrat. La Partidul Democrației Sociale, urmașul Frontului Salvării Naționale nu mai erau locuri. A ajuns și în PDSR până la urmă, când acesta i-a înghițit pe social-democrați. A avut unele veleități politice la nivel local, dar i-au trecut repede. A candidat la primărie doar pentru a fi ciuca bătăilor. Simirad nu avea concurent în perioada 1992-1996.

Mișcări uluitoare
Prezența în PDSR, actualul PSD, a fost de-a dreptul îndelungată. Chiar foarte îndelungată, la stilul de lucru al omului nostru. PSD l-a și ajutat să intre în Parlament, ca deputat. Și asta încă în trei rânduri: în 1996, 2000 și 2004. Dar cum în 2004 PSD a trecut în opoziție, a trecut și el în altă barcă, respectiv în cea a PNL. Liberalii l-au pus candidat, că nu mai scăpau de gura lui, dar a fost învins în 2008 în lupta directă din Colegiul 11 de candidata propusă de foștii colegi din PSD, iar la „masa verde”, la redistribuire, de propria sa noră. N-aveau nicio vină liberalii că nu i-au ieșit apele, dar fostul deputat s-a supărat și a plecat la UNPR. N-a făcut mulți purici nici acolo, și s-a mutat iar cu tot cu bagaje, la PPDD. Iute de picior din fire, a fugit și de-acolo, pentru a intra în Forța Civică. A candidat și din partea acestui partid efemer, la alegerile pentru Parlamentul European din 2014. Fără succes. Forța Civică s-a unit apoi cu PDL. Care PDL s-a unit și el cu PNL. Și așa, prietenul nostru s-a întors la liberalii cu care își începuse drumul în politică.

Cel mai recent
Ei, dar asta se întâmpla demult… Anul trecut, adică. Între timp, se pregătesc noi alegeri, pe care eternul candidat nu putea să le rateze. La liberali e o înghesuială pe cele câteva locuri sigure pe listele parlamentare, încât vorba lui Ianke al lui Victor Ion Popa, dacă verși o sticlă de ulei în sediu, deschizi fabrică de sardele. Unde să mai încapă și el? Așa că a sărit iar, într-o barcă politică proaspăt apărută. S-ar putea să nu fi auzit încă de ea. Nu vrem să-i facem reclamă, dar vă dăm totuși numele. Se cheamă PSRo. Partidul Socialist Românesc. Al lui Geoană. De pe listele acestuia, prietenul nostru vrea să devină din nou deputat. La 69 de ani. Dar, fără să fim răutăcioși, până la alegerile parlamentare mai sunt vreo 7 luni. Timp berechet pentru Traian Dobre să mai facă o piruetă năucitoare. Dacă vrea să meargă într-un partid în care n-a mai fost, îi dăm și un pont, să încerce la UDMR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *