Pamflet: Radu Duda, micul prinţ, marea provocare

Bântuit de sentimentul datoriei faţă de plaiurile natale, pe prinţul Radu Duda îl cam bate gândul de a candida la Primăria Iaşului. La urma urmei, după ce a încercat să joace partitura monarhului convertit la regim prezidenţial, prin candidatura la Cotroceni din 2009, actorul Duda crede că Palatul Roznovanu ar fi un decor ideal pentru o nouă operetă cu el în rolul principal. Prin urmare, l-a sunat pe omologul său britanic, Prinţul Charles, pentru un scurt şi util schimb de experienţă regală.

Radu Duda: Hello, dear Charles. Poţi vorbi? Scuză-mă că te sun chiar la five o clock, dar ardeam de nerăbdare să mă consult cu tine într-o problemă.
Prinţul Charles: Servus, Radule, d’apoi nu-i bai. Deja terminasem ceaiul, iar acum sunt la desert, unde sorb o ţuică tare ca colţii de vampir. Hai, dă-i drumul, zi-i ce ai pe suflet.

Ştii pasiunea mea pentru palate. În 2009, am vrut să mă mut în Palatul Cotroceni, acum am o altă mică obsesie, dorind să locuiesc la Palatul Roznovanu. E o reşedinţă mai mică, ce-i drept, din Iaşi. Ştiu, am palate şi la Săvârşin, şi la Sinaia, şi Palatul Elisabeta, dar nu mă mai pot opri! Zău, cred că într-o viaţă anterioară am fost agent imobiliar pentru case regale.
Tulai, Doamne, ce tot vorbeşti acolo? Să nu-mi spui că te-ai bolunzât de la niscaiva caviar stricat. Dacă vrei să pui mâna pe Palatul Roznovanu, scoate money din cont şi plăteşte cât cere proprietarul, ce mare şmecherie?

Eh, aici nu e ca la voi. Ca să ajung primar, am nevoie de voturi, nu de bani.
No, păi, nu te înţeleg. Ori eşti prinţ, ori cerşetor de voturi? Ştii, Mark Twain ar fi scris o carte interesantă pe tema asta. E posibil să ai o dublă personalitate. De fapt, şi eu sufăr de chestia asta. Dimineaţa iau micul dejun sub candelabrele de la Buckingham, iar seara mă tăvălesc în fân la Viscri, ca amantul doamnei Chatterlay.

Aia-i, dar tu îţi permiţi, că deja ai intrat în galeria prinţilor eterni. Dar eu încă îmi mai caut calea spre aristocraţie. Am şifonierul plin de coroane chinezeşti şi ţoale de împărat rămase din recuzita teatrului. Richard al treilea, Hamlet, Tutankhamon, de toate naţiile şi spiţele domneşti. Te trăsneşte mirosul de naftalină când îl deschizi, aproape că devii dependent.
No, ce să zic, bre Radule… Mai bine vino diseară pe la mine, la Viscri, să mai discutăm, dacă vrei. Te-oi omeni cu un ţoi de licoare numa’ bună pentru ostoit frământârile regale. De nu ţi-o fi de leac, să nu-mi zici mie Şarlă, regele internaţional al cazanelor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *