Liberalii au plecat pe furiş la mitingul din Bucureşti

Tot am stat şi ne-am gândit, ce l-o fi apucat oare pe Robert Turcescu să o dea pe faţă că e ofiţer sub acoperire taman acum înainte de alegeri? A răscolit aşa toată breasla pixarilor. Ne-am uitat şi noi suspect, chiar şi la propriii colegi. Recunoaştem. Dar nu numai noi ne-am privit suspect unii pe alţii. O fac şi politicienii. Nimeni nu mai are încredere în nimeni. Toţi îşi iau măsuri de precauţie când pleacă undeva. La fel au făcut şi liberalii ieşeni.

Două scenarii
Săptămâna trecută, aceştia s-au unit în cuget şi simţiri fix în Piaţa Victoriei să sărbătorească împreună candidatura liderului Alianţei Creştin Liberale, Klaus Iohannis, la preşedinţia României. Dar să vă spunem cum s-au pregătit ei, în mare taină, pentru plecarea spre Bucureşti. Iniţial, liberalii ieşeni anunţau cu surle şi trâmbiţe că vor deplasa spre capitală 1.000 de suflete care să strige „Iohannis preşedinte!”. Asta da mobilizare. Acum, câţi liberali au plecat în realitate de la Iaşi la Bucureşti nu ştim. Asta pentru că plecarea s-a făcut în cea mai mare taină. Chiar într-o linişte deplină. Nici măcar nu şi-au dat un punct de întâlnire undeva prin oraş pentru ca apoi să plece cu toţii, aşa cum o făceau la greve. Au plecat pe muţeşte şi pe rând. Am tot sunat noi în stânga şi în dreapta, însă niciun liberal nu ştia de unde se pleacă. Fiecare „lider de galerie” avea câte o locaţie de plecare spre capitală. Am tot stat şi ne-am gândit de ce atâta secretomanie din partea liberalilor? De ce s-or fi chinuit oare să pună la punct o asemenea strategie? O fi oare de vină slaba mobilizare a membrilor?

Mia de suflete anunţată a fost, de fapt, doar o oaste de strânsură, de maxim câteva sute? Sau liberalii s-au speriat că presa va afla cu cât şi-au plătit oştenii care să strige în Piaţa Victoriei „Iohannis preşedinte!”­? Că doar nu vă gândiţi că strigă cineva pe burta goală. Aşteptăm pe adresa redacţiei informaţii de la cei care au fost la Bucureşti în Piaţa Victoriei. Oferim recompensă dublă faţă de cât au de primit de la liberali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *