Mercurialul şpăgilor de la Poliţia Rutieră

În Iaşi, ca de altfel în orice judeţ al României, agenţii de la Serviciul Rutier continuă să-şi rotunjească veniturile de pe urma şoferilor care încalcă legea. Punând cap la cap informaţiile obţinute pe surse, am realizat un scurt inventar al sumelor pe care agenţii le percep pentru a-i ierta pe şoferii care nu respectă prevederile legale.

Oameni noi, metehne vechi. Cam aşa ar putea fi descrisă activitatea agenţilor de la Poliţia Rutieră. În urmă cu cinci ani, peste 50 de poliţişti de la Serviciul Rutier Iaşi erau anchetaţi pentru diferite infracţiuni de corupţie. Aproape toţi au fost înlocuiţi din funcţie. Chiar şi şeful lor, Petru Frunză a fost nevoit să părăsească funcţia. În locul lor au venit oameni noi. Iniţial s-a crezut că s-a stârnit corupţia de la Poliţia Rutieră Iaşi. Nici pe departe. Şi unii agenţi din cei nou veniţi au cam aceleaşi metehne ca şi colegii lor anchetaţi pentru corupţie. Se zice că, cu câteva sute de lei, rezolvi multe probleme în trafic. Bineînţeles, fără chitanţă. Dar să vă explicăm în detaliu cum şi cu cât se mai rezolvă în prezent diferite infracţiuni comise pe drumurile publice din municipiu şi judeţ.

O ciorbă mai cu carne
Dacă aruncăm un ochi prin traficul ieşean vedem zilnic zeci, sau poate chiar sute de autoturisme cu numere străine. Câte dintre ele au actele în regulă? Nici măcar poliţiştii de la Rutieră nu ar putea spune cu exactitate. De ce? Pentru că nici măcar ei nu ştiu câte asigurări sunt falsificate. Nici măcar ei nu reuşesc mereu să distingă un permis obţinut în străinătate de unul falsificat în străinătate. Asta ca să nu mai spunem de asigurările încheiate cu firmele din Uniunea Europeană. Nu ai cum să verifici un asemenea document. Toţi poliţiştii merg la cacealma cum se spune. Le râd în faţă şi le spun că documentele sunt false, fără ca măcar să ştie acest lucru. Mulţi şoferi cad testul cu poliţiştii şi ajung să recunoască faptul că documentele nu sunt autentice. În această situaţie ori te pricopseşti cu un dosar penal pentru uz de fals şi o amendă pe măsură, ori o dai la pace cu agentul în drum. Da, aţi auzit bine. Încă se mai practică înţelegerea amiabilă cu agentul în mijlocul drumului. Spre exemplu, un uz de fals te costă minimum 500 de lei. Sau, folosind limbajul agenţilor de la Rutieră, o ciorbă mai cu carne. Interesant limbaj.

Merg şi bijuteriile
Sumele sunt pentru buzunarul fiecăruia. Nu-i rău deloc. E chiar în limitele bunului simţ. Însă nu şi în limitele legii. Dar asta nu e tot. În mijlocul drumului, totul se negociază. Fix ca la piaţă. Sau mai bine spus, ca la talcioc. Nu ai suficienţi bani la tine, poţi să plusezi cu bijuterii. O brăţară, un lănţişor, un inel. Bineînţeles, din aur. Adică cu valoare de piaţă. Chiar dacă e greu de crezut, dar sunt cazuri în care şoferii cu probleme prinşi pe picior greşit de poliţiştii de la Rutieră au fost nevoiţi să achite cu bunuri valoroase înţelegerile amiabile făcute în mijlocul drumului, acolo unde nu sunt martori. Doar şoferul şi poliţistul. Fiecare are câte ceva de câştigat. Şoferul scapă de un dosar penal şi o amendă usturătoare, iar poliţistul îşi întregeşte veniturile închizând ochii la diferite infracţiuni comise în trafic.

Alte „preţuri”
Dar mai sunt şi alte „preţuri” pe care vi le putem spune. De exemplu, cu asigurarea de România expirată, scapi „basma curată” în schimbul unei sume cuprinse între 100 şi 150 de lei. Pentru un ITP ieşit din termen (adică lipsa valabilităţii inspecţiei tehnice periodice) se vorbeşte de sume mai mărişoare, între 200 şi 300 de lei, depinde cum e şi poliţistul de milos şi ce calităţi de negociator are şi şoferul. Deşi mulţi se feresc, mai sunt agenţi care „măsluiesc” aparatul radar şi care te fac scăpat pentru depăşirea vitezei, în schimbul unei „atenţii” între 50 şi 100 de lei. Dar numărul de kilometri cu care ai trecut peste limita legală nu trebuie să fie prea mare. Logic, cu cât ai condus mai cu viteză, cu atât suma pe care va trebui să o achiţi agentului creşte şi ea, evident, proporţional. Depăşirea pe linie continuă, trecerea pe culoarea roşie a semaforului şi neacordarea de prioritate pietonilor aflaţi pe zebră, toate sunt un pic mai scumpe, că astea se lasă, teoretic, şi cu suspendarea permisului de conducerea. Aşa că în aceste situaţii, şpaga variază între 100 şi 200 de lei.

  • Pentru cei care au alte exemple de „atenţii” oferite agenţilor de la Rutieră, le punem la dispoziţie adresa de email ponturi@barfadeiasi.ro pentru a întregi mercurialul şpăgii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *