Răzvan şi Dani, la agăţat prin Iulius Mall

Răzvan şi Dani, prezentatorii emisiunii „Neatza” de la principala antenă a lui Voiculescu, au întârziat la evenimentul organizat, de 1 martie, la Julius Mall, unde au fost invitaţi să participe la realizearea celui mai lung şnur uman de Mărţişor. Deşi evenimentul a fost programat pentru ora 15.00, vedetele au reuşit să întârzie mai bine de-o oră. Normal, doar sunt vedete! Iar noi, cei de la Bârfa, aşa cum e şi firesc, am plecat în căutarea lor.

Razvan si Dani

Razvan si Dani

De la biroul de informaţii al mall-ului aflăm că aceştia sunt veniţi de ceva vreme şi se află „pe-aici, e undeva, nu ştim exact”. După câteva minute, la parter, apare Răzvan, îmbrăcat într-un tricou roşu simplu şi naşpa, apoi şi Dani, într-unul alb, la fel de nasol. Deşi păreau a avea o direcţie precisă (şnurul uman de Mărţişor), se mai opreau din când în când pentru a satiface hatârul fanilor, zâmbind frumos la camera de fotografiat.

Se caută o asistentă?

Au făcut o oprire într-un restaurant din incinta mall-ului, după care au ieşit însoţiţi de o fostă colegă în ale jurnalismului de la staţia ieşeană a Antenei1. Dani şi ieşeanca noastră cea pitică şi băgăcioasă păreau destul de implicaţi în discuţia filosofică. Să fi primit  tânăra jurnalistă o propunere de a lucra la Bucureşti, ori să-şi fi oferit aceasta serviciile pentru postul liber de asistentă TV la emisiunea „Neatza”? Hmm!!! N-am reuşit să aflăm prea multe fiindcă discuţia a luat sfârşit prea repede, iar gazdele şi-au luat show-ul în primire.

Întâlnire cu ieşencele

Înainte de transmisiunea în direct, Răzvan şi Dani, au avut ocazia să cunoască câteva „blonde” participante la eveniment şi, pentru că au fost şi plătiţi, să amuze mulţimea de oameni adunată ca la urs, la etajul I al mall-ului. În urma discuţiei cu fetele, vedetele au aflat cu uimire faptul că Botoşaniul este… un cartier al Iaşului. „De unde eşti din Iaşi?”, întreabă Dani pe una din fete. „Din Botoşani”, răspunde cu nonşalanţă fata, reuşind astfel să facă deliciul publicului care a izbucnit în râs. Băieţii matinali insistă şi le întreabă pe fete ce vor să devină şi află cu stupoare că nici una nu doreşte să ajungă prezentatoare TV.

Dani: „Măi să fie?! Nici una nu vrea la televizor?” Răzvan: „Dani, se pare că toate moldovencele care şi-au propus să ajungă prezentatoare de emisiuni au realizat ceea ce şi-au dorit”. Referindu-se desigur, la iubita acestuia, ambiţioasa Mihaela Rădulescu, moldoveancă şi ea, din Piatra Neamţ.

Aşteptări neîmplinite

Din păcate, ieşencele participante la eveniment nu s-au putut bucura de Dani Oţil în toată splendoarea sa. Acesta – tragedie!!! – nu a purtat şi pantalonii cu simbolul falic la vedere care l-au ajutat să crească… în notorietate. Şi nici măcar nu am reuşit să aflăm dacă lui Dani îi plac numai femeile în vârstă… Păcat, poate data viitoare!

#gallery-1 {
margin: auto;
}
#gallery-1 .gallery-item {
float: left;
margin-top: 10px;
text-align: center;
width: 33%;
}
#gallery-1 img {
border: 2px solid #cfcfcf;
}
#gallery-1 .gallery-caption {
margin-left: 0;
}



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *