Nevasta şefului de la Aeroport, salariată la firma fugarului Maftei

Unii oameni au un adevărat talent de a scorni vorbe care intră în folclor în secunda doi. Oricât ți-ar fi de antipatici, nu poți să nu-i admiri pentru felul în care surprind într-o frază un tom întreg de filosofie. Unul zice ”de la sublim la ridicol nu este decât un pas”, altul ”de când am învățat să cunosc oamenii, iubesc câinii”, mă rog, fiecare cu specialitatea lui. La noi, un fost președinte a emis într-o zi, când se simțea în formă, trei cuvinte care surprindeau chintesența economiei românești de după 1989: ”capitalism de cumetrie”. Mai bine nici nu putea s-o zică. Iar un exemplu mai bun decât cel pe care îl vom discuta mai la vale ar fi greu de găsit.

Poveste cu tineri
Să zicem că se dau trei tineri liberali care, după ce au lipit afișe într-o zi de campanie sau după ce au ieșit de la o ședință de partid s-au oprit la o bere, la fosta crâșmă Barbarossa din Podu Roș. Ce-ar putea discuta? Păi, planuri de viitor, ce altceva? Din ciclul ”ce-o să faci când vei fi mare?” ”Deputat, ministru, președinte de CJ, ceva prin administrația publică”, face unul. ”Prefect, șef de Protecția Consumatorului, pe la vreun parc tehnologic, șef de aeroport, nu știu, că mă simt capabil să fac de toate, dar încă nu m-am hotărât”, o fi făcut al doilea. ”Eu mă simt liberal pur sânge. Mă fac om de afaceri, ceva unde să simt libera concurență. Cel mai merituos să câștige”, încheie discuția al treilea. Și-or fi jurat prietenie veșnică și sprijin reciproc etern, ca-ntre prieteni. Nu de alta, dar prieteni chiar erau. ”Lupii tineri” ai PNL, pepiniera de unde și-a recrutat baciul Fenechiu oile pe care le-a propulsat din 2005, când liberalii au ajuns la putere. Cristian Adomniței, din consilier județean, deputat, Cristian Maftei, din tânără speranță, om de afaceri, Marius Bodea, din nimic, șef la Protecția Consumatorului. Ș.a.m.d. Dacă cei trei de care ziceam s-or fi ținut de cuvântul dat în acea întâlnire posibilă, nu știm.

Cristian Maftei

Cristian Maftei

Adomniţei este acum președinte de Consiliu Județean Iași. Bodea, director de Aeroport, tot la Iași. Al treilea, Maftei, om de afaceri de succes nebun anul trecut, căutat de justiție și în gaură de șarpe anul ăsta. Urmează un lanț de coincidențe, spunem noi, emblematic pentru capitalismul de cumetrie.

Hop şi nevasta
Că Bodea a devenit director de parc tehnologic subordonat CJ și de aeroport subordonat aceluiași CJ imediat ce Adomniței a devenit președinte al acelui CJ, nu ne miră. Meseria se învață și din mers. Totul este să ajungi unde trebuie, iar legăturile de partid sunt cele mai sigure. Interesant este că nevasta lui Bodea a ajuns în 2013 să lucreze pentru firma controlată de Maftei, Enviro Construct, după ce în anii precedenți declarația de avere a lui Bodea nici nu o menționează pe femeie ca având orice fel de venituri. Mădălina Bodea a luat de la Enviro un mizilic de 2.400 lei ca leafă. Nu suma contează aici, ci ideea. Un fel de ”hai, bre, angajează-o și pe nevastă-mea, să-i meargă vechimea. Nu e de bani, că leafă am eu pentru doi”. Se practică, inclusiv în mediul privat, între prieteni. Nasol este totuși când unul din prieteni este în privat, iar celălalt la stat.

Madalina Bodea

Coincidenţe
Pură coincidență, în anul în care Bodea a ajuns șef la aeroport din postura de consilier personal al lui Adomniței, iar soţia lui Bodea lucra la Enviro Construct, firma a început să prindă contracte babane fix cu CJ. Deszăpezire pe patru ani a drumurilor județene. 15,9 milioane lei, împărțit la doi, totuși, că Enviro n-are utilajele necesare singură, așa că liderul de contract a fost Eky Sam Târgu Frumos.

Drumul Iași – Botoșani. 48,3 milioane lei, pe din trei: Eky Sam, Enviro și Transporturi Auto Botoșani, firma fostului președinte al CJ de-acolo, Constantin Conțac. Asfaltare drumuri în comuna Copalău, județul Botoșani. 9 milioane lei, Enviro fiind singura firmă admisă la licitație. Tot întâmplător, firește, președinte al CJ Botoșani este tot un liberal, Florin Țurcanu. Întâmplător, frate-su, Mihai Țurcanu, a fost susținut de filiala ieșeană a PNL să ajungă pe lista de candidați la europarlamentare, pe o poziție bună. Țurcanu a fost pe locul 7, în timp ce candidatul ieșean, pe 10.

Curat Caragiale
Pe scurt, Enviro a avut în 2012 o cifră de afaceri de 17,6 milioane lei și un profit de 715.000 lei, cu 52 de angajați. Ne este jenă să vă spunem ce cifră de afaceri avusese în 2008, la doi ani de la înființare, dar totuși o facem: 632.000 lei. Profit de 62.000 lei, doi angajați. Pe 2013, adică anul în care PNL a condus județul de la 1 ianuarie la 31 decembrie, Enviro a avut o cifră de afaceri de 26,2 milioane lei. Dacă vă uitați pe contractele de care am vorbit mai sus, s-ar putea să ajungeți la concluzia că cifra de afaceri a fost făcută practic aproape exclusiv din contractele cu CJ Iași și Botoșani. Profit 1,8 milioane lei, cu 68 de angajați. A, să nu uităm. Știți unde are sediul Enviro? www.enviroconstruct.ro.

Marius Bodea

Marius Bodea

Taman la Tehnopolis, în parcul tehnologic condus până mai an de Bodea, șeful aeroportului, a cărui nevastă a lucrat anul trecut la Enviro, care a avut tot anul trecut contracte de zeci de milioane lei cu CJ Iași, unde președinte este unul al cărui consilier personal a ajuns directorul aeroportului, care… Caragiale, nu?

1 comentariu

Lasa comentariu
  1. zbuciumul

    Mai mult, Maftei printr-o ruda i-a „vandut” vila in care sta Bodea in spate la Little Texas! Verificati…

Dă-i un răspuns lui zbuciumul Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *