O mare şefă liberală, meseriaşă de felul ei, nu ştie încotro s-o ia

Destrămarea USL-ului pare a fi pentru unii mumă, iar pentru alţii ciumă. Spre exemplu, cei care acum câteva luni vâsleau de zor la corabia puterii, acum stau la provă urmărind atent cursul nefiresc al lucrurilor. Spunem nefiresc pentru că cei care au vâslit de zor în barca puterii stau acum cu vâslele în mână aşteptând parcă să sară iar în ape adânci şi tulburi la cel mai mic semn al căpitanului înfrânt de orgoliul propriu în lupta politică.

Cam supărată
În această situaţie sunt cam mulţi vâslaşi cu tricouri galbene care s-au trezit peste noapte încolonaţi într-o barcă de urgenţă lângă corabia lăsată în derivă de un căpitan orgolios. Dar să o luăm pe rând. Spre exemplu, la enspectoratul şcolilor din judeţ, madama şefă, blondina, e supărată nevoie mare. Atât de supărată încât şi-ar fi făcut deja bagajele. Ruperea USL-ului a afectat-o la culme. Mai mult, ataşată sentimental de profesorul de istorie Grin, cică e gata gata să-i urmeze exemplul. Cum care exemplu? Demisia. Nu mai vrea nici în ruptul capului să conducă enspectoratul şcolilor din judeţ din motive bine întemeiate. Galbenii au ieşit de la putere. Ea are alergie la roşu. Nu suportă nici măcar movul. Moliceanu nu e pe gustul ei. Aşa că s-a decis să se arunce în marea învolburată a liberalilor conduşi de marinarul Avoievodiţei. A făcut o şedinţă de taină cu enspectorii mai apropiaţi de suflet şi le-a împărtăşit, printre lacrimi desigur, că nu mai e cale de întoarcere şi că singura rută corectă este pe lângă corabie. De ce s-o fi supărat atât de tare chiar nu pricepem.

E apreciată
Momentan, roşii nu au făcut nicio mutare şi au jurat că nici nu o vor face până după alegerile europarlamentare. Aşadar, blonda ar mai putea sta liniştită o perioadă. Colegii de la enspectorat cică ar fi prins drag de ea, că madama blondină se pricepe la învăţământ, a mai fost şefă şi ştie cu ce se mănâncă la micul dejun profesoratul. Mai mult, partidoiul cică lucrează în mare taină la o refacere a USL-ului însă pe aripa Moliceanu. Cu alte cuvinte, partidoiul lasă uşa întredeschisă până după alegeri şefilor de deconcentrate cu carnet de sănătate de culoare galbenă. Acum stăm şi noi şi ne gândim. Nu cumva madama blondină şi-a strâns bagajele de ochii lumii? Mai ales că ea e din tabăra lui Renu, cazat pe doctor Vicol. Nu mai punem la socoteală că a cam stat cu ochii în soare când ea era şefă de enspectorat, iar Avoievodiţei ministrul învăţământului. Nu am văzut multe lucrări la şcolile din judeţ. Mai degrabă se fac acu’ de când au trecut în subordinea primăriilor. Aşadar stăm pe fază cu ochii fixaţi pe madama blondină. Rugăm băieţii de la şcoala sanitară de vizavi de enspectorat să ne anunţe dacă îl zăresc pe Moliceanu prin zonă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *