Pamflet 100%: în gura lumii, cu medicul Norina Forna

Norina Forna, decanul Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul UMF, a devenit unul dintre promotorii turismului de congrese şi simpozioane la Iaşi. Nu există anotimp care să nu fie exploatat de Forna pentru a mai organiza câte un eveniment la care, sub diverse denumiri pompoase, să nu se strângă la Iaşi niscaiva specialişti în smălţuirea şi detartrarea dinţilor. Recent, la Zilele Medicinii Dentare, Norina Forna s-a întâlnit cu un alt exponent de marcă al medicilor fără frontiere, Camelia Bogdănici, un bun prilej de discuţii aproape profesionale.

Camelia Bogdănici: Vai, Norina, ce bine îmi pare că te văd! Şi reţine faptul că abia mi-am schimbat vechile lentile de contact Zeiss cu altele noi, făcute de designerii de la Dolce Gabbana. Ce-i drept, mă cam ustură ochii de la ele, dar, în comparaţie cu usturimea de la buzunare, eu zic că merită.
Norina Forna: Draga mea, cât de tare te invidiez! Ai o specializare atât de decentă, curată, liniştită. Nu trebuie decât să te uiţi în ochii pacientului, atâta tot. Nu ca mine, care trebuie să intru în tot felul de peşteri cu stalactite ciobite.

Ai dreptate, să ştii că chestia asta cu privitul în ochi m-a ajutat şi în cariera politică. Îţi citesc omul dintr-o privire, după căutătura pe care o are. Cu Băsescu a fost mai greu. Nu reuşeam niciodată să-i fac fundul de ochi, fiind tot timpul acoperit de o peliculă fină de whisky răsuflat. Îi recomandam mereu o igienă oculară strictă, dar el îmi spunea că ochii nu şi-i spală dimineaţa, ci doar îi drege c-o bere.
Da, l-am avut şi eu pacient o dată. Am rămas mască când mi-a zis că-şi ţine proteza dentară într-un pahar de Bourbon. Dar să-l lăsăm pe fostul tău şef, hai să-ţi povestesc ce mai fac eu. Tocmai am terminat de organizat la Iaşi un congres internaţional şi zilele facultăţii de medicină dentară, un adevărat city break pentru colegii mei dentişti.

Mă bucur pentru tine. Iaşul are mare nevoie de turismul ştiinţific.
Normal. Ştii că mai am şi o caravană care promovează prevenţia stomatologică prin judeţ. Mă gândesc să organizez şi un sejur mai amplu pe la cramele de la Cotnari sau Cricova, la fraţii moldoveni, unde să le arăt specialiştilor binefacerile apei de gură maturate în butoaie de stejar.

Foarte tare ideea! Cred că m-aş alătura şi eu acestui proiect. Poate găsim acolo şi posibilitatea îmbutelierii de soluţii pentru picături în ochi, să mai limpezim privirea moldovenilor noştri şi, eventual, să-i sporim capacităţile. E de-ajuns o picătură de Grasă în ochi şi omul va vedea dublu, ceea ce, să recunoaştem, îi va creşte enorm atenţia distributivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *