Bârfe acide, DELOC INSIPIDE

Părăsesc corabia și fug de rup pământul: Ce construcție ciudată are la Iași partidul lui Moliceanu: alde Văru Jan, Arestoae, Chiriliță. Adică, flăcăi unul și unul, care mai de care cu dosare mai penaloase: mai o subminare a economiei naționale, mai un conflict de interese, mai niște perversiuni. Ce miră cel mai tare e prezența în partid a lui Răducu mamii, un tehnocrat pur sânge de altfel, ce va candida la primărie. Care să fie calculul electoral? Cică e și calcul, dar e și ceva mai mult. Toți ăștia de i-am amintit anterior sunt niște liberari proscriși care s-au aciuat pe lângă Moliceanu. Dar lovitura mare urmează: lista abia s-a deschis, iar dinspre sediul din Podu ăl Roș va fi hemoragie. Toți nemulțumiții se vor scurge la alde ăștia. Urmează meci interesant, stați pe-aproape.

Ăsta nu-i normal. S-a făcut patron de partid: Caterincă generală în orașul celor șapte coline. Acum o săptămână, v-am spus noi că la Iași s-a mai înființat un nou partid: Protecția și Stingerea Incendiilor. Ei, dar partidul ăsta îl are drept patron pe derutatul independent Vlăjuț. Da, e partidul lui, iar ca președinte a pus-o pe secretara lui de la firmă. Fata care face cafeaua e mare președintă de partid. Ce panaramă. Ideea e că astfel Vlăjuț își va putea face campanie și în afara perioadei legale. Își pune poza și acronimul PSI și nimeni n-are ce obiecta, doar Vlăjuț chiar patronează o firmă de instinctoare. Așa comedie, mai rar.

Procentele lor electorale sunt sub nivelul mării: Ce zbucium pe băieții de la 4Iași. Da, sunt IT-iștii ăia care vor (că încă n-au reușit) să-și facă un partid la Iași. Acești tineri îi acuză pe liberari de sabotaj și, în felul ăsta, speră că mai aude lumea de ei și mai cresc măcar oleacă în ochii electoratului. Ne pare rău, dar avem o veste proastă. Am intrat în posesia unui sondaj făcut după toate regulile artei. Iar cifrele sunt înspăimântătoare pentru IT-iști. Au doar 4%, adică sub pragul electoral, iar candidatul lor la primărie are 1%. Adică, nici nu intră în consiliul local. Mai bine stau acasă și-i lasă pe politicieni să facă politică. Asta nu-i de nasul lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *