Bârfe CU HAZ, vă feresc DE NECAZ

El este păpușarul-șef, ceilalți simple marionete: Tot vrem să vă spunem, de câteva săptămâni, că am lămurit interesul partidului microscopic 4 Iași. Ne-am luat cu vorba și am uitat să vă anunțăm că l-am identificat pe sforarul șef, pe păpușarul partidului. Ăștia care ies în față la conferințele de presă sunt interfața, sunt puși să candideze la primărie și consiliul local. Dar adevăratul mahăr de la 4 Iași este Ban Zaharisitul. Ăsta taie și spânzură, ăsta ar avea ceva biștari și tot el ar vrea să tragă și foloasele. Acum nu știm ce ar vrea el să obțină cu partidulețul ăla, dar la mai mult de un post de consilier local e cam imposibil să spere. Și-n cazul ăsta, de ce se agită atât de tare?

E jale, gheneralul bate în retragere: O știre în regim de breaking news: singurul politician gheneral din Iași se predă. Nu, nu se predă inamicului, ci, mai bine spus, se retrage. Da, ați auzit bine, gheneralul șef de filială nu vrea să mai candideze în toamnă pentru un nou mandat de deputat. Vestea e șocantă, iar colegii de partid nu știu cum s-o interpreteze. Unii spun că e doar o fumigenă și că gheneralul, după ce va fi rugat, va candida și încă în capul listei. Alții susțin că retragerea intempestivă are legătură cu cea a șefului de la Bucale, gheneralul izmenar. Nu știm care variantă e corectă, urmărim subiectul și vă raportăm. ‘Trăiți.

Surpriză uriașă: a venit acasă călare pe Lexus: Acum vreo două-trei zile, surpriză mare de tot. Un mare șmecher a revenit în Iașul nostru drag. Este vorba despre fostul dereftor de la chefereu, Culai Ciuc. Da, chiar ăla de-a devalizat chefereul, a fugit în America, dar a revenit în țară cu coada între picioare. Culai Ciuc a stat la pârnaie, dar a ieșit repejor. Acum se plimbă prin oraș cu un Lexus negru de toată frumusețea. O fi dorind să se stabilească iar în Iași, ca acum vreo 15 ani pe când conducea regionala sau era doar în tranzit către domeniul impunător din Bucovina? Asta contează mai puțin. Mai mult contează cum a reușit să scape. Pe cine o fi dat în primire de a scăpat așa ieftin? Că cică așa se practică acum. Rămânem pe recepție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *