Bârfe din paner, sunt scrise cu fler. Sunt mega reftori, dar vor în politică

Competiție între șefii de școli superioare din Iași. După ce reftorul de la cea mai veche școală superioară din țară a făcut o mega petrecere aniversară a 156 de ani de la înființare, reftorul de la fabrica de injineri i-a dat răspunsul. Astfel, reftorul Caș Rotund a făcut și el o paranghelie aniversară. Hopa, asta da competiție. Întrebarea noastră, una legitimă se referă la ambițiile politice ale reftorilor. Știm sigur că reftorul Toderașcu se vrea în politică din 2020. Oare și reftorul Caș Rotund are planuri similare? Hai, ar fi culmea o confruntare între aceștia doi. Stăm pe fază și-i urmărim non-stop.

Un primar liberar se crede vip politic: Distractiv primarul liberar din Ițcani, ăl de-și spune Stelică Turcoaz. Omu’ e pe cai mari: a ajuns în structura de conducere a filialei județene, dar – na, drăcie – e și candidat la parlamentare. Stați, stați, că încă n-ați aflat totul. E candidat la Senat, dar nu pe loc eligibil, ci abia pe 5, adică imposibil-imposibil de atins. Și-atunci? Ei, jmecheria e că individul se crede și locomotivă pentru partid și de aia s-a trecut pe listă pentru că, sanchi!, e aducător de voturi la zestrea liberarilor. Doamne, multe trăsnăi le mai trec unora prin cap, se și văd mari vip-uri politice. Rezultatul, unul pe care noi îl pronosticăm trist pentru peneliști, îl vom afla pe 11 decembrie la urnă. Hai, noroc!

Capăt de drum. A ieșit din viața publică: Ați urmărit viața publică locală în ultimele 10 zile? Nu ați remarcat nicio dispariție? Vă spunem noi, un foarte vocal derutat s-a făcut nevăzut. Este vorba despre Vlăjuț, derutatul independent care a cochetat cu mai multe partide politice până a rămas cu buza umflată. Adică, în afara listelor pentru alegerile din decembrie. Părerea noastră este că acesta este sfârșitul scurtei sale cariere politice. Adio și n-am cuvinte! Știți vorba aia din fotbal: s-a născut talent și-a murit speranță. Cam așa și cu Vlăjuț. Pe cât de brusc a apărut în viața publică, pe atât de repede a și dispărut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *