Bârfe din realitate, sunt cu greutate: Trădare! Trădare! De trei ori trădare!

În liberarii din Podu ăl Roş a intrat iar dihonia. Acum li s-a pus pata pe colegii de partid care ar fi fraternizat cu inamicul. Doi lideri ai liberarilor au spus că nu vor mai accepta trădarea. Ce n-au spus ei clar, vă explicăm noi în detaliu. Acuzaţia se referă la acei colegi care, deşi useleul s-a rupt, iar acum guvernarea e asigurată doar de pesedişti, continuă să rămână la butoane în direcţiile deconcentrate. Adică-s liberari în carnetul de partid, dar răspund potrivit fişei postului la directivele guvernului pesede. Păi, bine, măi fraţilor, de la destrămarea useleului s-au scurs fo doi ani. Abia acum v-aţi amintit de colegii voştri care stau în capul mesei „la plăcinte”? Sau, poate, aţi sesizat că se apropie campania electorală şi va trebui să daţi socoteală oamenilor?

Milionarii revoluţiei ies nasol din scenă: Încet – încet, prima tranşă de milionari în euro pleacă în uitare. Primii îmbogăţiţi de după ’90, dispar din prim plan, cei mai mulţi în urma unor falimente răsunătoare. În această situaţie se află Costică Mănescu (fostul rege de fer), Viorică Latinu’ (fost mare latifundiar), dar şi Adiţă Butuc de Vie (ăla care făcea scaune şi mese). Business-urile celor trei traversează vremuri complicate, aşa că băieţii s-au dat un pic la fund. E greu de crezut că cei trei vor reuşi să mai devină ce-au fost odată. În orice caz, nu le plângem noi de milă. Suntem convinşi că au pus ceva deoparte, doar n-au fost fraieri.

O stradă din inima oraşului, blocată de „regele mall”: Ca şi cum haosul existent în traficul auto din oraş n-ar fi fost suficient, un om de afaceri a blocat şi el o străduţă importantă din zona centrală. Astfel, de câteva săptămâni, „regele mall” a demarat lucrările la ansamblul urbanistic din centru prin care schimbă destinaţia unei clădiri din cinema în spaţii de birouri. Utilajele aduse să facă treaba blochează strada Sf. Lazăr care oricum era sufocată de numărul mare de autovechicule ce o tranzitează. O singură întrebare avem pentru „rege”: de ce n-ai făcut, coane, lucrarea asta în vară când elevii şi studenţii erau în vacanţă, iar mulţi ieşeni erau plecaţi în concedii? Că doar bani vedem că ai. Dacă mai dă şi zăpadă, poate ne duci cu lucrările până la primăvară.

1 comentariu

Lasa comentariu
  1. IzabelaIistrate

    Iata ca am citit un mesaj foarte bun scris intr-o maniera dificil de aflat in netul romanesc. Acum, dupa ce am gasit acest articol, vreau sa va comunic ca in acest weekend trecem la ora de iarna, o stiati deja. Daca tot se schimba ora, macar reglati-va ceasul dupa ora exacta pentru a nu uita sa ajungeti la timp unde trebuie sa ajunget. Multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *