Bârfe dum-dum, le dăm ca din tun

A început marea vânzoleală: De când cu Ordonanța, județul a început să se agite, iar șefii de partide, la fel. Unii ca să vadă unde fug de săgețile galbene, ceilalți ca să-i sorteze pe cei care vor să vină. Cel mai tare se agită vechiul nostru prieten Deleanu, de la populari. Vreo trei consilieri județeni ar fi ca și săriți în barca doamnei Udrea. Premarii din colegiul de deputat al lui Deleanu sunt și ei gata să abjure de păcatele portocalii și să depună jurământul de credință față de mărul verde. Și-uite-așa ar deveni popularii a treia forță politică din județ, ceea ce nu e de ici, de colo. Marea ambiție a lui Deleanu ar fi să pună gheara și pe un liberal, doi, iar visul unei nopți de toamnă e să găsească un trandafiriu supărat pe viață și partid. Bun, dar ce fac portocaliii ieșeni? Se apără, ceva? Mai greu. Nu de alta, dar ca să-și poată apăra oamenii de tentația trădării, dom’ profesor ar trebui să-i și cunoască. Or, pe primari, dacă-i vede pe stradă, nici nu-i recunoaște. Şi astea nu sunt bârfe, e purul adevăr.

Un deputat popular vrea unanimitate la congres: Că veni vorba de Deleanu. La un moment dat, era pus să șteargă mesele la populari și nu-l mai băga în seamă mai nimeni. Acum, e din nou pe cai mari, după ce i-a ras sistematic pe ceilalți. Asta, cu voie de la București, unde s-a lăudat că nu degeaba e în comisia de sănătate de la Odaia Deputaților și că poate vorbi la fel de bine despre problemele din domeniu ca și Cameluța. Iar spre deosebire de Cameluța, el cunoaște teritoriul și poate aduce primari și consilieri pe calea cea dreaptă. De asta se și agită acum, ca la alegerile care or să fie în feleală să nu mai fie decât oamenii lui. Foarte frumos, da’ chiar unanimitate, dom’le? Până și Ceașcă săracul se oprea la 99%.

Schimb de dame la Cejău? Cândva, șef peste tot ce înseamnă activitate juridică în Cejău era un cetățean pre nume Sorb și pre poreclă Lordul. Ar fi mers mai degrabă invers, că omul le dughea oricând avea ocazia și paharul era mereu uscat. Dacă avea un pahar la bord, ceea ce se întâmpla des, își amintea orice reglementare, până și de Înaltul Decret Regal 468/1933 de înființare a apărării civile, dacă era nevoie de el. Ei bine, omul a fost mătrășit de Simirad sub cuvânt de pensionare și înlocuit cu o madamă, care secretariază general județul de aproape 5 anișori. De-o bucată de vreme însă, umblă vorba prin târg că asta nu va mai dura mult, că în contextul luptelor de gherila din plen, prezidentul are nevoie de cineva care să întoarcă legea așa cum este nevoie și la care disciplina și fidelitatea să fie cuvinte de ordine. Catindata ideală ar fi fost găsită în persoana doamnei Scurteac, venită în Cejău pe vremea lui Sorb și crescută în spirit juridic de acesta. Să mai zică cineva că istoria nu se repetă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *