Bârfe ușoare, ca un șpriț de vară

Găștile s-au încăierat. Miza: listele de toamnă: Există un loc în Iași unde temperatura a ajuns nu doar la 36-38 de grade Celsius cât e afară, ci e aproape de punctul de fierbere. Iar acel loc este în Podu ăl Roș, în sediul filialei liberarilor. Ei, acolo, gașca lui moș Langă vrea musai detronarea lui Costeluș și a directorului de la AeroHaltă, ăsta de-a pierdut alegerile pentru Primărie. Băieții lui Langă, cu Jar Nepotu și ceilalți nu vor revoluție de dragul schimbării. Miza e clară și cuantificabilă: listele parlamentare pentru la toamnă. Cică prezidentul Costeluș, directorul de la AeroHaltă și bătăușul K1 s-ar fi pus singuri pe locurile eligibile, să ne slujească din parlament, din noiembrie. Dar Langă și flăcăii nu-s de acord. Și dă-i și luptă…

O directoare cu figuri își pune fițele la vedere: Madam Mobre, cel mai slab manager al unui spital din Iași, măcar e cu fițele la înălțime maximă. Deși a fost prost notată de comisia care i-a evaluat prestația din fruntea maternității, Mobre o arde fără rușine. Spitalul pe care-l conduce stă să se dărâme, e prost dotat, medicii dau bir cu fugiții, dar madam Mobre a pus poartă eletrică la intrarea principală. Intrare pe care o folosește, exclusiv, v-ați prins, fix doar ea. Doar ea își parchează în față bemveul argintiu. Cucoană, uite un sfat moca, mai lasă fițele și apucă-te de treabă. Că de figuranți ne-am săturat, e Iașul plin. Fă ceva și pentru femeile care calcă pragul spitalului.

Ăștia împart pielea ursului din pădure: Forfotă mare la filiala de partid de lângă direcțiunea agricolă, la formațiunea care urmărește întotdeauna „interesul național”. Bine, aproape întotdeauna. Pentru că acum, la auzul că unepereul ar putea face combinație cu peneleul, multora li s-a înfierbântat imaginația. De-un exemplu, domnul gheneral, să trăiți!, ar mai vrea și el un mandat de deputat. La fel de flămând e și domnul de la municipiu, ăla cu autobuzele, finanțatorul principal al filialei. Și ăsta ar vrea un mandat. Primul. Ca să nu mai spunem de madama cu camelii care s-a sacrificat pe altarul partidului și s-a făcut de râs la locale. Acum și ea și-ar dori să mai umfle un mandat de parlamentar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *