Simona Halep, mai tare ca un ministru

Mare videoconferință mare convocată deunăzi în Casa Cubică de menestrul administrației, să le explice perfecților cam cum e cu organizarea alegerilor și cu sezonul rece. Toată lumea-n păr adunată în sala de ședințe, cu tot cu perfectul nostru. Ei, și cum așteptau ei să înceapă întâlnirea online cu șeful cel mare, STS-istul nostru comută canalul și în loc de sala de la Palatul Victoria, apare pe sticlă meciul dintre Simona Halep și Serena Williams. Din când în când se comuta înapoi nițel, să vadă oamenii dacă n-a venit menestrul. Firește, momentul de început al videoconferinței a fost ratat, că tocmai juca Simona o minge faină. Zece minute, lumea l-a răbdat pe menestru, uitându-se pe netul telefoanelor, să vadă cât mai e scorul. Și cum a terminat șeful de vorbit, s-a comutat înapoi la meci. Ia, dom’ perfect, zi repede: câte buletine de vot zicea menestru că s-au tipărit?

Doamna M. n-a reuşit să umple nici măcar o crâşmă: Chiar dacă avem toată stima pentru candidatele de sex feminin la suprema foncție în stat, hai să vă zicem una mişto despre Me Me, mai bună decât ei. Doamna M. a venit mai ieri în Iași pentru a se întâlni cu simpatizanții și pe care, dacă tot i-a întâlnit, s-a gândit să-i cinstească la un restaurant din centrul Iașului. Foarte frumos. Și mai ales ieftin, chiar dacă restaurantul nu e chiar cel mai ieftin din târg. Dar când toți susținătorii tăi, cu tot cu staff-ul de campanie nu umplu nici pe un sfert sala de întâlniri, iar în restaurant abia umplu câteva mese, nu e chiar greu să le dai o cafea, nu? Şi încă una scurtă cu doamna M: în vizita sa la Iaşi, aceasta a mers la fabrica lu’ domn Perdant. Păi ăsta nu era cu Lenuţa Populara? S-o fi sucit iară?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *