Trei candidaţi pentru o bengoasă funcţie publică

Serviciul de Plăcuţe şi Carnete de Conducere ar putea avea un nou şef. E drept, are unul şi acum, chiar pe comisarul şef Zac Braconieru’. Dar el e doar interimar, în locul comisarului Tulburel, ăla de-a fost prins un pic afumat la volan. De-atunci, adică de prin februarie, şi până acum, instituţia a fost condusă de Zac, ca interimar. Mai nou, pare-se că postul a fost scos la concurs pentru identificarea unui comisar care să-l ocupe ca şef „plin”. Şi tocmai ăsta-i şi subiectul nostru: cum poziţia de şerif la Serviciul de Plăcuţe şi Carnete de Conducere e una strategică, în luptă s-ar afla nume grele.

Ca la bursă
Poate primul dintre candidaţi, creditat cu şanse bune, e chiar acest comisar Zac. Chiar dacă Zac era cercetat în câteva dosare penale, procurorii au dat dovadă de mult zel și au început să le rezolve. Cu NUP, adică neînceperea urmăririi penale. În aceste condiţii, Zac va îndeplini cerinţele legale pentru a se înscrie în cursă. Ar avea şi ceva proptele, aşa că nu ne-ar mira dacă ar fi „permanentizat” pe post.
Pe locul II la bursa pariurilor s-ar afla Gheo Jij. Acest Jij făcea parte din cercul de prieteni al comisarilor Tulburel şi Zac, erau prieteni de șpriț și nu numai. După o ceartă cu Zac, Jij a fost detașat în celălalt colț de țară. Acum s-a întors din nou la arme, însă s-a lovit ca de un scut de refuzul lui Zac, care a simțit că Jij vine special pentru postul ăsta.
Al treilea favorit, care vine tare pe turnantă, este, spun gurile avizate, pila comisarului Pintea, ăl mai viteaz comisar din IPJ. Prin rândul purtătorilor de chipiu se tot vorbește că Pintea va fi cel care va decide viitorul șef de la Serviciul de Plăcuţe şi Carnete de Conducere. Și, tot printre aceștia, se vorbește că nici Jij și nici Zac nu ar fi în grațiile lui Pintea. Atunci cine să fie? Ne-am întrebat și noi. Ei bine, cică ar fi vorba despre comisarul Zen Firescu, mâna dreaptă și chiar stângă a lui Pintea. Acum stăm și noi relaxați pe canapea cu seminţele de bostan pregătite, cu berea la rece şi așteptăm meciul dintre cei trei candidați. Meci care se anunță a fi unul foarte dur. Cu lovituri pe sub masă, cu rapoarte cu iz penal și, de ce nu, cu delaţiuni pe la procurori. Ne vedem la meci!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *