„Cărier dei” sau lecţii de care să te fereşti în viaţă

Dacă am stâlcit-o cu engleza, mă iertaţi. Promit că data viitoare o voi comite şi mai naşpa, măcar să ţineţi minte când v-a fost zgâriat ciocănelul (ăla din ureche) ultima dată.

Din ciclul „Cum poţi să pierzi vremea şi să-ţi dai pumni în cap”, vă prezint o cronică de la cel mai recent eveniment educaţional la care mi-a venit să rup afişul şi să-l îndes în gura organizatorului.

„Cărier dei” sau lecţii de care să te fereşti în viaţăOnline Career Day, un eveniment de mare prost gust ajuns la cea de-a şaptea ediţie (doar pentru că unii numără pe sărite, eu fiind prezentă de la primul, deci martor la orice socotitoare), a adus în atenţia publicului plictisit, apoi aţipit de-a binelea o temă de maxim interes – „Dezvoltare Personală pentru Carieră”.

„Evenimentul este una dintre oportunităţile rare pentru Iaşi prin care toţi pasionaţii de dezvoltarea carierei şi dezvoltare personală se pot întâlni şi afla informaţii de primă mână chiar de la sursă – profesioniştii în domeniile carieră, dezvoltare personală şi online”, a spus o reclamă mincinoasă pe care am vrut s-o verific şi mi-a dat pozitiv la testul de goange. Mare pierdere de vreme pentru toţi cei adunaţi în sala (urât mirositoare) a Casei Studenţilor. Din Iaşi.

Începutul începutului

Dar totuşi să pornim cu primul pas şi să explicăm oamenilor dornici de informaţii ce este dezvoltarea personală şi de ce avem nevoie de ea. Ca să creştem mari şi frumoşi la suflet, deştepţi la creier şi cu minţile luminate. Ca să nu debităm aberaţii ori de câte ori suntem poftiţi în faţa unui microfon şi ni se pare că suntem racordaţi la centrul galaxiei. Şi, cel mai mult, să intuim când atingem cota de ridicol, lucru pe care vorbitorii de la eveniment nu l-au simţit. Probabil stau prost cu inteligenţa emoţională, după cum ar spune producătorul evenimentului, lunaticul Cristi Lucan şi personajul principal al cronicii noastre de groază.

„Datorită succesului înregistrat de ediţia de anul trecut (o abureală la maxim – nota celor ce ştiu), acum organizăm o ediţie specială la care sunt aşteptaţi peste 500 de participanţi (cu toţii studenţi chinuiţi de vreun asistent cretin ori şomeri în căutare de fursecuri gratis – completarea martorului). Vom insista foarte mult pe partea de dezvoltare personală deoarece înainte de a ne dori să avem o carieră de succes e nevoie să fim pregătiţi pentru asta şi să ştim cum putem atrage succesul în viaţa noastră. Garantez că şi anul acesta toţi participanţii vor avea parte de revelaţii personale care le vor influenţa de acum încolo drumul în carieră”, a anunţat, fără aplomb, Cristi Lucan, producătorul Online Career Day. Producătorul, aţi priceput? Drepţi şi cu onor!

Carieră, după cum poate fiecare

Lista speakerilor a inclus nume absolut anonime în peisajul Iaşului, celebre doar printre studenţii îngroziţi şi obligaţi să meargă la traininguri organizate întru gloria celor care dau şi adeverinţe. Un consilier în carieră care nici el nu ştie prea bine ce vrea, un trainer care repetă aceleaşi discursuri ori pe unde păşeşte, un fotograf şomer, un web developer care nici măcar banii de blugi nu şi-i scoate, o cucoană ce-a dat medicina pe vrăjeală şi, onor dumneavoastră, Cristi Lucan, un domn rozaliu şi durduliu, care tremura din şale mai ceva ca o cadână aspirantă la un loc în harem, unde ar fi putut trăi pe viu poveştile de alcov pe care le aude doar când cară apă pe la bucătărie.

Pierdut vreme! Profitorului, pumni în cap!

În loc de concluzie, să vă spun eu pe şleaul meu ce-a vrut producătorul Cristi Lucan – reclamă gratis, ca şi cei cu care a mai lucrat până acum şi ale căror nume le vom dezvălui pe măsură ce vom constata că profită de ieşenii largi la inimă şi la încredere.

Marele specialist în dezvoltare personală a explicat rolul de victimă dând ochii peste cap şi ţuguind din buzele cu care a pupat multe dosuri ca să obţin sala gratis. Ne-a spus că este bine să avem încrede în noi, dar nu a convins pe nimeni că el ştie să obţină acest lucru fiindcă nu ne-a fost clar ce vrea el personal să fie – un suflet Yin într-un trup Yang ori un zvâcnet bărbătesc într-o moliciune de femeie pe care s-o frământe (la propriu, că de asta este rozaliu) toţi ce ştiu exact ce vor de la viaţă şi ce le displace la fraieri.

Mărgeluţa Cocoş

1 comentariu

Lasa comentariu
  1. Cristi - Producatorul "Carier Dei"

    Dom’le, de plictiseala am citit si eu articolul din Barfa de Iasi. Mare om, mare carater, Margeluta Cocos!

    Este adevarat, un eveniment studentesc nu este un congres al Academiei Romane. Unde mai pui ca asa cum a fost, toti – speakeri si organizatorii au fost voluntari. Din pacate nici macar fursecuri gratis n-am avut pentru ca a trebuit sa platim sala. Daca nu plateam sala am fi avut fursecuri 🙂

    Si nici macar nu am putut sa eliberam “adeverinte studentesti” fiind un eveniment pentru publicul larg, nu unul universitar 🙂

    Cat despre topicuri/subiecte exista evenimente pentru diferite niveluri de intelegere si pentru nevoi diferite. Ne intrebam totusi ce a cautat d-na Margeluta Cocos, o persoana atat de erudita, la acest eveniment? Fursecuri gratis sau era in pauza dintre telenovelele preferate?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *