Monopoliştii de la E.On fac mişto de propriii clienţi: facturile parcă sunt în chineză

eon (1)

Compania de electricitate şi cea de gaz, ambele purtând numele de E.On, îi iau în râs pe clienţi cu facturi din care nu se înţelege absolut nimic, parcă ar fi scrise în altă limbă.

Ia, spuneți-ne onor dumneavoastră, stimați cititori, când v-ați uitat ultima oară ca felina în calendarul creștin-ortodox la facturile ce vă vin de la mult-iubitul furnizor de energie electrică și gaz metan numit E.On? Dar sincer. Nu știm ce ați răspuns dumneavoastră, dar noi mărturisim sincer: niciodată, până acum. Că luăm factura, vedem cât e de plătit și achităm, că ăștia te debrașează înainte să apuci să protestezi. E drept, nu ne-a venit niciodată o factură absolut absurdă, așa că nu prea ne-am bătut capul. Acum însă, când am luat două facturi la bani mărunți, ne-am dat seama că cele șapte taine sunt minciună față de ce scrie într-o factură E.On. Așa că ne-am pus picioarele în apă rece, o pungă de gheață în cap și am încercat să ne dumirim. Nu garantăm că ne-am luminat, dar câtuși de cât am avea ce vă spune. A, să nu ziceți că nu v-am prevenit: degeaba ajungeți să înțelegeți factura, că oricum nu puteți să verificați dacă cifrele de-acolo sunt corecte.

CD-JT sau CR-JT
Pe o factură la lumină, aveți o coloană numită ”Tip tarif”. La noi este CD-JT, ceea ce ar însemna tarif monom fără rezervare. La alții, poate fi CR-JT, tarif monom cu rezervare. În prima variantă, kilowatt-ul e mai scump, în jur de 50 de bani, că sunt mai multe sub-variante. În a doua variantă, e mai ieftin, 29,6 bani, dar plătești și un fel de abonament, de 17,47 bani pe zi. Bine, variante sunt vreo 7, dar astea sunt principalele. Varianta CD-JT înseamnă să plătești consumul efectiv. E o variantă ok în vreo casă de vacanță, dacă aveți așa ceva. Acolo stați câteva săptămâni pe an, așa că n-are sens să plătiți abonament și pentru lunile când nu stați acolo. Varianta CR-JT rentează pentru muritorul de rând, care stă la bloc 11 luni pe an. Restul coloanelor nu le mai discutăm, că sunt clare.

E scris în E.On-eză
Dacă luăm rândurile unul după altul, găsim întâi ”energie activă”. Pentru experți, există și ”energie reactivă”, dar consumatorul n-are treabă cu asta. Energia activă înseamnă efectiv câți kilowatt-i s-au consumat sau s-au estimat că se vor consuma. Pe urmă, mai vedeți o chestie numită ”CPC % Energie activă”. Întâi a fost 10%, mai nou este de 20%. CPC-ul înseamnă ”componentă piață concurențială” și se aplică de anul trecut pe vremea asta. În traducere din E.On-eză, o parte din energia pe care ți-o oferă, respectiv 20% este luată de pe piața liberă, nu la prețul impus de ANRE. În principiu, energia de pe piața liberală poate fi mai ieftină decât cea reglementată. Așteptăm ziua aia, că deocamdată este mai scumpă. Probabil de la secetă, că nu se face energia hidro, dacă îi întrebi pe cei de la E.On, chit că plouă destul de bine în ultimii ani. CPC-ul ăsta va crește treptat, până vom ajunge să plătim energia la preț 100% liberalizat. Mai țineți minte ce a însemnat liberalizarea prețurilor în anii ’90? Exact.

Este un lux?
Dacă nu știați până acum, energia electrică este un lux, la fel ca țigările și vodca. Altminteri, nu ne explicăm de ce este accizată. Totuși, pe factură veți vedea și o linie numită ”acciză necomercială”. Adică acciză percepută statului pentru tupeul de a avea frigider, radio sau fier de călcat. E de un euro pe MWh pentru muritorul de rând. Cel care folosește energia electrică în scop comercial, plătește la jumătate. Nu ne întrebați de ce, că nu ne-am prins care este logica. ”Contribuție cogenerare” este altă mână finuță strecurată de stat în buzunarul omului. Nu-i înjurați pe cei de la E.On de data asta, că ei doar iau banul și îl dau mai departe ”pentru promovarea și dezvoltarea producerii de energie în sistem de cogenerare de înaltă eficiență, în scopul creșterii eficienței energetice și al îmbunătățirii securității alimentării cu energie, pe piața specific din România”. Așa-i că v-ați făcut cruce citind asta? Traducem: e un fel de taxă încasată pentru a ajuta CET-urile să producă și căldură și energie electrică deodată. Tot la categoria ajutoare pentru alții din banii noștri intră și ”certificatele verzi”. Pe astea le plătim ca să aibă statul bani să subvenționeze producția de energie electrică ecologică. Eoliene, panouri fotovoltaice și alte alea. Adică noi plătim ca să aibă alții bani să-și facă centrale care să producă energie pe care să ne-o vândă tot nouă. Nu înjurați însă nici statul. Românii au vrut UE, chiar dacă nu prea știau ce-i aia, iar certificatele verzi reprezintă una din regulile pe care le-am înghițit pe nemestecate. De taxa radio nu mai zicem nimic, că știe toată lumea ce reprezintă: ajutoare pentru TVR și Radio România.

Taci și plătești
Cam asta înseamnă o factură la electricitate tradusă din E.On-eză în românește. La gaz, este mai simplu, pentru că nu plătim decât consumul. Doar că și aici apare o mică problemă. Contorul înregistrează metri cubi, pe factură apar tot kilowatt-i. De ce? Păi, pentru că cică trebuie să plătim energia dată de gaze, nu volumul acestora. Poate fi un gaz mai prost și ar fi nedrept să-l plătim la fel ca pe un gaz bun. Cam ca cifra octanică la benzină, ca să traducem în românește. Doar că în cazul acesta, nimeni nu poate ști ce plătește. Cum demonstrezi tu că E.On ți-a livrat gaz prost, dar îl plătești de bun? Nu poți. Taci și plătești. Iar dacă nu-ți convine ceva, poți suna la Centrul de Servicii Clienți, că numărul este trecut pe factură. La tarif normal, poți vorbi singur cât poftești. Ca acolo oricum nu-ţi răspunde nimeni niciodată. Şi dacă se întâmplă să-ţi răspundă, îţi vor vorbi în E.On-eză. Sau chineză. E tot aia.

3 comentarii

Lasa comentariu
  1. Axinte

    Bun articol,
    Dar ai omis vreo doua ciudatenii.
    Vad la mine TVA pe accize si certificate verzi. Astea ar fi cam taxa pe taxa, sau taxa pe pomana. Ok sa zicem ca asta e, dubla impozitare e legala. Atunci de ce nu e si TVA pe taxa radio?

  2. Nelu

    Am citit factura mea ENEL si m-am crucit de cat de mic e pretul energiei propriu-zise si cat de mari sunt adaosurile de smecheri, pe care le platim cu totii ca prostii, cite din factura:

    „energie utilizată în scop comercial 2,37 lei/MWh; energie utilizată în scop necomercial 4,74 lei/MWh; Tarif transport: 18,01 lei/MWh; Tarif servicii
    de sistem 12,88 lei/MWh; Tarif distributie 154,42 lei/MWh”

  3. Nelu

    Am mai citit odata factura si am inteles ca de fapt „energie utilizată în scop comercial 2,37 lei/MWh; energie utilizată în scop necomercial 4,74 lei/MWh” reprezinta doar acciza si nu pretul pe MWh al energiei propriu-zise, insa tariful de distributie de 154,42 lei/MWh este o componenta a pretului care creste pretul final facturat intr-un mod semnificativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*