Scandalul de corupţie de la UMF. 5 întrebări pentru procurorii DNA

Lumea academică ieșeană a fost zguduită în această săptămână de un caz cel puțin bizar, cel al acuzaţiilor de corupţie de la UMF. Unii spun că este pur și simplu exces de zel din partea procurorilor. Alții spun că justiția ar fi folosită ca armă de una din taberele UMF ce vor să pună mâna pe putere. A treia opinie este că la Universitatea de Medicină cazurile de corupţie sunt atât de evidente, încât buboiul s-a spart de la sine. Toate aceste scenarii sunt alimentate şi de atitudinea procurorilor DNA, zgârciţi în detalii, care n-au făcut lumină în acest dosar şi nu au arătat toate „cărţile” cu care joacă.

Mită prin poştă?
Vorbim despre cazul Doinei Azoicăi, decanul Facultății de Medicină Generală din cadrul UMF Iași, cercetată pentru luare de mită. În acest dosar mai sunt anchetați un palestinian și un marocan pentru dare de mită. Să vă prezentăm mai întâi acuzațiile procurorilor Direcției Naționale Anticorupție de la Iași. Potrivit acestora, în 22 noiembrie 2014, prin intermediul lui Agha Romeen şi al altor persoane, Doina Azoicăi a primit de la Haizaoun El Houssine o tavă placată cu argint, potrivit inscripţiei existente pe aceasta, şi un ceainic, posibil tot din argint, drept răsplată pentru faptul că, anterior, acceptase, în exercitarea atribuţiilor ce îi reveneau, în calitate de decan al Facultăţii de Medicină Generală Iaşi, înscrierea, în cadrul acestei instituţii, a fiului lui Haizoun El Houssine. Mita ar fi venit prin poștă la sediul UMF Iași.

Luptă pentru putere?
Oamenii legii au instituit și o serie de măsuri împotriva celor trei acuzați pe perioada cercetărilor. Cele mai aspre măsuri au fost instituite împotriva Doinei Azoicăi. Mai exact, pe timpul cât se află sub control judiciar, Doina Azoicăi are interdicţie de a efectua vreo activitate de exercitare a funcţiei de decan al Facultăţii de Medicină Generală din cadrul UMF Iaşi. Potrivit unui comunicat al universităţii, instituție unde învață foarte mulți studenți din lumea arabă, se precizează că tava şi ceainicul sunt simboluri ale zonei islamice, ceea ce arată că așa-zisa mită este de fapt un cadou de mulțumire practicat în lumea arabă. Măsurile instituite de procurorii DNA sunt iarăși extrem de surprinzătoare, fapt remarcat și de conducerea UMF Iași care anunță că dosarul este întocmit fix înainte de alegerea noului rector al universității ieșene. „Doamna prof. dr. Doina Azoicăi este o persoană de înaltă probitate morală şi profesională care prin onestitatea de care a dat permanent dovadă a fundamentat Facul­tatea de Medicină, calităţi care o recomandă pentru o vii­toare poziţie de rector. Sperăm ca provocările la care este supusă în ultimul timp nu sunt expresia unei intervenţii în des­făşurarea viitoarelor alegeri. Con­siderăm acuzaţiile ca făcând parte dintr-o campanie de defăimare, un afront nu numai la adresa comunităţii academice şi medicale, ci şi la adresa justiţiei din România. Credem în capacitatea orga­nelor DNA de a duce la bun sfârşit şi cu celeritate verifi­cările în acest caz“, se arată în comunicatul conducerii UMF. Cu alte cuvinte, atâta timp cât Doina Azoicăi este suspendată din funcția de decan, nu mai poate candida pentru funcția de rector pentru înlocuirea lui Vasile Astărăstoae care a împlinit vârsta de pensionare.

Efect devastator
Surprinzător, DNA a refuzat să ofere prea multe detalii despre acest caz. De obicei, o astfel de anchetă are la bază un denunț, urmat, de cele mai multe ori, de un flagrant. În situaţia de faţă, lucrurile trebuie lămurite rapid pentru că o astfel de acuzaţie va afecta imaginea şi credibilitatea UMF. Personalitate controversată, Vasile Astărăstoae, actualul rector al UMF, are totuşi merite incontestabile. A făcut din UMF Iaşi un reper al şcolii româneşti de medici, reuşind să atragă şi un număr impresionant de studenţi străini ceea ce a condus la prosperitatea financiară a universităţii, cu efecte pozitive asupra întregului oraş. Aşadar, tot ce s-a clădit în ultimii ani la UMF s-ar putea prăbuşi într-o clipită.

Întrebări cheie în dosar:

  1. De ce nu scoate DNA în spaţiul public mai multe elemente din acest caz, pentru a îndepărta suspiciunile?
  2. Este Doina Azoicăi doar capul de pod, iar iţele afacerilor dubioase de la UMF sunt mult mai încâlcite şi duc şi spre alte persoane?
  3. De unde au aflat procurorii DNA că pe adresa UMF va sosi prin poștă pe numele Doinei Azoicăi o tavă de argint și un ceainic?
  4. Există un denunţ sau informaţia a ieşit din interceptările telefonice?
  5. La cât a fost evaluată mita, cât ar valora tava şi ceainicul?

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *