„Imediat ce am intrat în sediu, mi-am dat seama că treaba e nasoală. Doiniţa avea gura plină de focaccia pe care o cufunda ritmic într-un borcan plin de sos iute, ca o răţuşcă ce-şi bagă pliscul în pârâu, în timp ce cu mânile tasta diverse texte nondiacritice pe pagina de Facebook a partidului. Abia am reuşit să văd cuvântul Tradare, că am şi fost înşfăcat de guler de Daniel Oajdea, apărut ca din senin lângă mine. De când a fost la chinezi, am început să-l bănuiesc de puteri paranormale, aşa că nu m-am mirat prea tare. Mare lucru să nu fi deprins şi telekinezia şi să mute cinematograful Dacia pe o plajă din Caraibe, unde să primească în audienţă gagici care-şi fac implanturi cu nuci de cocos.

Misiune specială
Oajdea mi-a şuierat în ureche un sirocco cu aromă deşănţată de ceapă: „Te duci la Suceava în misiune specială! Trebuie să o convingi pe Vasilica Miron să rămână pe poziţie în PP-DD!” Am priceput imediat despre ce este vorba: după ce senatorii noştri au plecat ca surferii pe valul USL, Vasilica rămăsese singura noastră reprezentantă în Senat. Am acceptat imediat, mai ales că tipa arăta neaşteptat de bine pentru un partid în care cel mai sexy şef era Florin Condurăţeanu îmbrăcat într-o cămaşă hawaiană şi cu ochelarii ciuruiţi de un painting balls jucat în forţă.

Sărut de generic
Pe Vasilica (foto jos) am găsit-o acasă, cu capul băgat în cuptorul aragazului. Voia să-şi dea foc, dar bricheta nu scotea decât flacără galbenă, şi nu violet, cum cerea codul de harakiri al PP-DD. Oricum, pentru că arsese gazul de pomană şi nu-şi plătise factura, E.On se gândise să o lase fără butelie. Aşa că Vasilica s-a predat braţelor mele vânjoase de activist aflat în misiune de desant într-un apartament din Suceava. „Ah, de ce n-am fost eu paramedic în apartamentul lui Marylin Monroe!” m-a trecut un gând blasfemic, de care am scăpat imediat, pentru că Vasilica începuse să-şi revină la viaţă. Fără să ştiu ce fac şi încălcând orice procedură, i-am aplicat un sărut de generic de Telecinemateca. Fată din popor, Vasilica a priceput mesajul codificat şi a clipit din ochi, devenind deschisă dialogului. A început să plângă, gemând printre sughiţuri: „Eu plec ultima, să sting lumina”. Emoţionat de devotamentul manifestat atât de profund, i-am şoptit: „Vasilica, nu ne părăsi, poporul are nevoie de tine!” A tresărit, strigând: „Poporul? Dar câţi sunteţi?”.

PS: Mai târziu am înțeles de ce flacăra era galbenă. La câteva zile de la vizita mea, Vasilica Miron m-a înșelat și s-a înscris în PNL. Off, am pierdut-o și pe ea.

(va urma)