Petrică joacă alba-neagră pe centură

În rarele-i apariții publice din ultima vreme deputatul PMP de Iași Petrică Movilă a devenit tot mai serios și mai pesimist, mai ales când în joc se află obiective de interes pentru Iași. Astfel, acesta atrage atenția că la Bojdeuca lui Ion Creangă din Țicău mâțele nu se mai pot juca la motoceii de lână, așa cum am învățat noi de prin amintirile marelui povestitor, întrucât căsuța abia se mai ține în balamale.

Ultima ieșire la rampă a lui Petrică a avut loc în Parlament, mai zilele trecute, unde a atras atenția că Iașul, spre deosebire de alte orașe civilizate, nu are șosea de centură. Nu ne gândim acuma că Petrică al nostru n-ar avea unde merge după nopțile lungi pe la partid, că îl știm om căsătorit și cu tot ce-i trebuie acasă.

Lipsa centurii e însă una, iar dispariția ei misterioasă din scriptele Guvernului, reclamată de Movilă, e o treabă cât se poate de serioasă. Mai ales că, dacă e așa cum spune deputatul PMP, la mijloc e vorba de niște sute de milioane de leuți, dispăruți mai ceva ca în „Dosarele X”. Prin urmare, ne întrebăm și noi, cu privire la centură: a fost sau n-a fost? Măcar să ne luăm gândul de la ea cu totul….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *