Radu Mazăre e terminat! A pierdut tot!

Prefectul judeţului Constanţa a emis, astăzi, ordinul de suspendare din funcţie a primarului Radu Mazăre, arestat pe 30 de zile într-un dosar de luare de mită.
Prefectul Constantin Ion l-a suspendat din funcţia de primar pe Radu Mazăre, în conformitate cu Legea administraţiei publice locale care îi impune ca în termen de cel mult 48 de ore de la primirea mandatului de arestare de la instanţă , să emită ordinul în cauză. Prefectura Constanţa a comunicat ordinul „domnului Mazăre Radu Ştefan”, Consiliului Local Municipal şi Secretariatului Municipiului Constanţa.
radu-mazare-face-pastele-in-libertate-procurorii-nu-isi-pot-sustine-acuzatiile_01
„Având în vedere adresa Inaltei Curti de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, înregistrată la Instituţia Prefectului-Judeţul Constanţa, prin care s-a dispus arestarea preventivă, prefectul județului Constanța, Constantin Ion, în conformitate cu prevederile art. 71 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 340/2004 privind Prefectul şi Instituţia Prefectului, republicată, a emis ordinul prin care se constată suspendarea de drept a mandatului Primarului Municipiului Constanta, domnul Mazăre Radu Ştefan, până la încetarea măsurii arestării preventive”.

Ordinul de suspendare a primarului Radu Mazăre poate fi atacat în contencios administrativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *