Roxana Bratec, pregătindu-se de o emisie în direct pe Facebook. Blonda din turnul de fildeş al TVR

Oricâte probleme financiare ar avea, TVR Iaşi se ţine tare şi îşi concurează puternic rivalul comercial, Pro TV. Astfel, studioul ieşean al postului public de televiziune are în persoana realizatoarei Roxana Bratec o blondă care poate ruina oricând faima celor de la Pro în promovarea talentelor platinate. Deocamdată, Roxana nu şi-a manifestat intenţia de a pleca la Bucureşti, conform tradiţiei, fapt care ne dă unele speranţe că mass media vizuală ieşeană nu va pierde un talent promiţător. Dar, mai multe despre planurile Roxanei, am aflat din jurnalul său mic şi roz.

  • De când a venit canicula asta, m-am cam săturat să fac teren. Pe lângă faptul că trebuie să car după mine o echipă întreagă de cameramani, sunetişti şi luminişti, mai trebuie să am grijă şi de machiajul care e teribil de sensibil la temperaturile ridicate. De aceea, am să cer un spor financiar care să-mi asigure fondurile necesare asigurării mentenanţei tehnice a machiajului. Orice s-ar spune, rimelul, rujul şi pudra fac parte din echipamentul oricărei reporteriţe cu adevărat profesioniste. Sinceră să fiu, mai bine se buleşte o cameră de filmat sau dispare vreun cablu din carul de reportaj, decât să mi se strice rujul în timpul unui sincron. Vor calitate HD la rimel? Să plătească!
  • De fiecare dată când îmi deschid emailul, recunosc că abia aştept să primesc un mesaj la Pro TV. Ori de câte ori am ocazia, le sun pe fetele plecate la Bucureşti. Găsesc un subiect de discuţie, le întreb de una, de alta, până încep să mă întrebe dacă nu vin şi eu acolo. Ştiu exact că e vorba de o politeţe ipocrită, de fapt, de aia le şi provoc. Îmi place să fiu percepută ca o ameninţare, să le tremure prompterul doar gândindu-se că aş putea veni în Pro TV şi să le umblu prin cabina de machiaj. Adevărul e că, deocamdată, nu mă grăbesc să mă mut în Bucureşti. Pentru simplul fapt că nu-l suport pe Marius Moga, acest prinţ al blondelor proteviste de la Iaşi.
  • Am primit ieri un telefon de la o televiziune comercială din Bucureşti. Din receptor, o voce feminină foarte suavă mă invita în platou la o emisiune de genul ălora difuzate după miezul nopţii. Abia după vreo zece minute de discuţie stupidă, mi-am dat seama că tipa mă confundase, crezând că sunt Bianca Drăguşanu. Am stat supărată în casă toată ziua. Dar acum sunt hotărâtă mai mult ca oricând să devin o realizatoare de emisiuni grele, precum Profesioniştii, de pildă. Dacă tot e să rămân în bătrâna televiziune română, măcar să fiu confundată cu Eugenia Vodă, blondă şi ea, la o adică!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *