Şapte reguli pe care ieşeanul Andrei Muraru vrea să le impună la Cotroceni

Pentru că, în viaţă, totul se plăteşte, de ce nu ar fi răsplătită şi mediocritatea? Klaus Iohannis l-a recompensat pe ieşeanul Andrei Muraru cu un post de consilier prezidenţial, apreciindu-i astfel eforturile de a-i duce mapa pe durata campaniei electorale. Deja preocupat de responsabilitatea funcţiei sale, Muraru şi-a întocmit agenda de lucru pe perioada sărbătorilor.

– Nici un colindător care va călca pragul Palatului Cotroceni nu va primi colaci. Iohannis nu dă pomeni electorale, darmite post-electorale.

– În toate colţurile palatului vor fi montate promptere, cu texte care îl vor ajuta pe preşedinte să se orienteze mai bine în clădire. Pe promptere nu va exista indicaţia „Te-ai rătăcit, ia-o înapoi”. Doar ţara se ia înapoi.

– Pentru ca poştaşul să nu greşească adresa, pe uşa palatului va fi montată o plăcuţă pe care va scrie „Klaus Iohannis, casa nr. 7.”

– În vederea evitării unor situaţii stânjenitoare pentru preşedinte în timp ce face jogging, grădinarul palatului are datoria să extermine toţi melcii de pe traseu.

– Bucătarul palatului va schimba radical textele din meniul prezidenţial. Se abrogă denumirile „Felul 1” şi „Felul 2”, înlocuindu-se cu unica formulă „Altfel”.

– Pentru a o scuti pe prima doamnă de grijile casei, de Dress Codul de la palat se va ocupa un Master Chef, care va prepara la ceremonii un cod de Alaska, bine dres cu lămâie.

– Pentru ca punctualitatea germană să fie respectată, difuzarea mesajului prezidenţial de Anul Nou pe televiziuni va începe pe 31 decembrie 2014, la 12 ziua, în aşa fel încât urarea din final de „La mulţi ani” să ajungă în casele românilor fix la 12 noaptea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *