Sărăcia lucie îi ține pe copiii de țărani departe de școală

Ei, dragii noștri, și iaca a mai trecut un rând de sărbători. A, nu la alea de iarnă ne referim, deși au trecut și ele. Ne gândeam la aniversarea Micii Uniri. „Comemorarea” cum a crezut președintele Iohannis că e mai bine să spună. Muzică, dans, veselie, plăcinte, discursuri, gardă de onoare și tot ce presupune un astfel de eveniment. Printre alte multe lucruri spuse de unul sau de altul, președintele Consiliului Județean a făcut vorbire și de școală. Mai exact, la copiii din Dagâța, care ar trebui să aibă, în sec. XXI, aceleași șanse la educație pe care le are și un copil din Cluj-Napoca sau Timișoara. Foarte frumos și foarte adevărat. Într-adevăr, așa ar trebui. Și știm cu toții că această șansă nu există și că e cale lungă de la gând la faptă. Totuși, cum stă școala de la sat în anul de grație 2017, la 153 de ani de la promulgarea de către acel Alexandru Ioan Cuza de care ne-am adus aminte pe 24 ianuarie a primei legi românești „asupra instrucțiunii”?

Deficit de calculatoare
La Iași, cam jumătate din populația județului locuiește la țară, iar 63.000 de elevi învață în mediul rural. Iar aici apare o primă problemă: trei sferturi din școli se află în mediul rural, iar doar un sfert, la orașe. Aceasta, pentru că și populația din mediul rural este mai răsfirată. Prin urmare, și necesarul de dotări în mediul rural este mai mare în școlile de la țară decât la oraș. De exemplu, la 100 de elevi există doar 7,5 calculatoare. Iar orele în care ele ar trebui folosite se fac doar în proporție de o treime. Adică nici calculatoare nu prea sunt, nici nu prea sunt folosite.

Fără manuale
În plus, pentru că multe școli de la sate sunt mici, ele au fost grupate sub umbrela uneia singure care are personalitate juridică. Așa se fac economii. Nu mai e nevoie de director, de contabil sau de jurist. Asta înseamnă însă și ca școlile subordonate să fie ultimele la distribuirea fondurilor, școlile din centrul comunelor tinzând să-și tragă spuza pe propria turtă. Iar dacă nu fac asta, rămân toate flămânde. Consecințele sunt multe și complicate. Doar 40% din bibliotecile din mediul rural pot asigura toate manualele alternative. Așa se ajunge ca, la limbile străine cel puțin, un manual să revină la 2-3 elevi. Doar 45% din școlile sătești pot asigura un minim de servicii medicale, iar asta înseamnă de regulă că medicul de familie din sat stă pe-aproape, nu că ar exista în școală măcar un asistent medical.

Profesori navetiști
Două treimi din școlile din mediul rural se confruntă cu abandonul școlar, care este superior celui înregistrat în orașe. Îmbucurător este poate faptul că s-a rezolvat, în ultimul sfert de secol, măcar problema suplinitorilor. În proporție de 97%, cadrele didactice sunt calificate, față de doar 77% acum vreo 10 ani. Doar că numai un sfert din școli au raportat că nu au profesori navetiști, iar durata medie a timpului petrecut pe drum de profesori depășește 90 de minute zilnic. După o oră de stat în autobuz, numai de ore nu-i mai arde profesorului, oricât de calificat ar fi. Dacă mai adăugăm și faptul că sunt primării care nu decontează naveta, este o sursă de stres suplimentară pentru profesori. E drept, față de 600 de profesori care se judecau acum trei ani cu primăriile pentru a-și primi banii de navetă, au mai rămas doar câteva zeci. Măcar atât.

Rezultate modeste
Aceeași situație se regăsește și în cazul elevilor, pentru care timpul mediu al drumului spre școală este de o jumătate de oră, dar un sfert din ei petrec pe drum cel puțin 90 de minute. De multe ori, clasele din școlile din mediul rural sunt comasate, fie pentru că sunt puțini elevi, fie pentru că profesorului îi este greu să vină pentru o oră de biologie marțea la o clasă și altă oră vinerea, la altă clasă. Mai degrabă face ora cu două clase deodată. Iar asta înseamnă că fiecărei clase îi revine doar o jumătate din oră. Rezultatele școlare sunt pe măsură. Notele medii obținute în mediul rural sunt cu un punct mai mici decât în mediul urban. Pare puțin, dar nu este, pentru că mulți profesori de la sate au tendința să dea note mai mari, cunoscând situația elevilor. În 2015, la evaluarea națională, 80% dintre elevii din clasa a VIII-a care au luat sub 5 erau din mediul rural și doar o cincime de la orașe.

Răsfirați spre liceu
Mulți dintre absolvenții clasei a opta din sate sunt obligați să rămână doar cu această pregătire minimă. Distanța față de orașe sau de comunele mai mari, care au licee, este o piedică imposibil de depășit pentru elevi, proveniți de multe ori din familii sărace. Doar 40% dintre absolvenții de a opta din comunele aflate la peste 20 km de cel mai apropiat oraș urmează și liceul. Deci, cam greu cu șansele egale.

Și școală și muncă
Și mai e de adăugat un mic element. În general, sărăcia naște sărăcia, iar lipsa educației nu face urmașii mai deștepți. În medie, elevii din mediul rural petrec două ore zilnic cu munca prin gospodărie, pentru că familia nu-și permite să-i țină fără să facă nimic, așa cum se întâmplă la oraș. Că tot am vorbit de distanța față de oraș, 57,5% dintre părinții din comunele apropiate de orașe sunt de părere că fiul lor trebuie să facă și liceul. Dacă însă comuna este la peste 20 km, doar 39% dintre părinți mai gândesc astfel. Cu alte cuvinte, dacă eu m-am descurcat fără atâta școală, la ce i-o trebui lui fiu-meu? Cam asta e școala sătească de azi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *