Mii de români trăiesc boiereşte-n Mozambic

Aşa cum toată lumea ştie, Mozambicul a fost locuit, din timpuri străvechi, de triburi de boşimani şi hotentoţi, care au fost alungate, într-un final, mai la deal, de triburile bantu venite din Sudan. Nimic spectaculos până aici, că şi nouă tare ne-a mai plăcut să luăm bataie de-a lungul istoriei. Dar partea mişto în toată povestea este că această ţară, situată tocmai în sud-estul Africii, fostă colonie portugheză cu capitala la Maputo (se ştie!), a devenit, în ultimul an, un adevărat colţ de rai pentru câteva mii de românaşi de-ai noştri, băieţi descurcăreţi, deschişi la schimbare.

Cum a început totul

Potrivit statisticilor întocmite de cucoanele de la Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE), în urmă cu doi ani, în Mozambic erau doar doi români: un doctor nebun de prin zona Zalăului, care umblase cu cercetările ani buni prin Africa şi se luase, în final, c-o mozambicană de 47 de primăveri (cam de-un stânjen înălţime) şi, al doilea cetăţean român, şoferul consulului României în Tanzania, care mai trecea, din când în când, prin Mozambic, în căutare de aur şi pietre preţioase, pe care le plătea în ţigări şi cafea. Situaţia s-a schimbat, însă, la 170 de grade, în luna septembrie 2010, când pe coastele Mozambicului a ajuns, mai mult mort decât viu, Suleiman Dacian Benone. Ieşeanul în vârstă de 43 de ani se îmbarcase, pe şest, pe un vapor ancorat în portul Constanţa, cu intenţia de a ajunge în America.

„Vasul a fost atacat de piraţi în apropierea coastelor Tanzaniei şi fiecare a încercat să-şi scape pielea cum a putut. Eu am sărit în apă şi am înotat în stilu’ fluture şi voiniceasca cam doi kilometri, până am ajuns la mal, unde am leşinat”, povesteşte Benone cum a început aventura.

Înalt, blond, cu ochii de un albastru spălăcit de alcool, Benone a fost rapid adoptat de comunitatea pescărească din satul mozambican Sulalaya, care l-a considerat un trimis al Cerului în curtea lor, aducător de pace, prosperitate şi noroc. Aşa că băştinaşii n-au stat prea mult pe gânduri şi l-au proclamat un soi de lider spiritual. De aici şi până la înmulţirea explozivă a comunităţii româneşti, n-a mai fost decât un pas.

Cu cât eşti paşă-n Mozambic

În luna mai anul curent, în evidenţele Consulatului României la Maputo figurau nu mai puţin de 3.667 de români, majoritatea proveniţi din zona Moldovei.

După ce Dacian Suleiman a ajuns lider spiritual, a adus-o pe sor’sa de la Dorohoi, care şi-a deschis un post de radio, sor’sa, la rându’ ei, avea nevoie de animatoare, aşa că şi-a chemat cumnatele, cumnatelor le-a fost dor de cumătri şi tot aşa, până ne-am trezit că suntem o adevărată comunitate”, povesteşte Petrică Moroi, de loc din Valea Adâncă, judeţul Iaşi, cel care conduce acum un restaurant cu specific românesc.

„Treaba merge brici. Nu câştig mare lucru aici, că ei îs foarte săraci, dar o duc boierie cu pensia de invalid pe care o primesc din România. Cu două sute de euro pe lună, eşti paşă-n Mozambic! Îmi fac toate plăcerile. Absolut toate!”, spune jupân Moroi. Restaurantul cu specific românesc pe care îl conduce împreună cu soţia vinde mici, sarmale, brânză cu smântână şi ciorbă de burtă.

„Cu zeci de mici şi trei sarmale, satur tot satu’, dom’le. Ei mănâncă tare puţin. Ca să vă dau un exemplu, s-a ambiţionat un băştinaş, cam acum o lună, să mănânce singur doi mici! Poveste mare, nu alta. I s-a umflat burta ca la hipopotan! Au venit rudele şi l-au dus acasă întins pe o uşă, că nu se mai putea mişca”, povesteşte acelaşi Petrică Moroi.

La Iaşi eram muritor de foame

Un alt român care trăieşte ca belferul în Mozambic este Romică Frăţilă, fost liftier la Spitalul de Recuperare, care a divorţat recent de nevastă şi s-a însurat cu trei mozambicane focoase. „Nu fac nimic toată ziua. Stau la plajă şi nevestele îmi toarnă bere şi-mi fac complimente şi vânt cu evantaiu’. E prea viaţă! La Iaşi ,eram muritor de foame, n-aveam nici cu ce plăti telecablu, iar aici, cu ajutorul de şomaj care îl primesc din ţară, sunt al doilea ca bogăţie din zonă, după Petrică Moroi. Vreau să devin mogul de presă, să candidez la primăria din Sulalaya şi să iau în concesiune toată bucata asta de ocean, cât vedeţi dumneavoastră cu ochii”, spune, hotărât, Romică.

În privinţa dorului de casă, ieşeanul se jură că nu simte nimic şi îşi îndeamnă concetăţenii să renunţe la inhibiţii şi prejudecăţi, dacă vor să mai apuce să trăiască vreodată bine.

“Veniţi aici, fraţilor! E raiul pe pământ şi este loc pentru toată lumea! Pentru toţi tovarăşii mei din Bazar, mai ales: haideţi pe sistem!! Şi luaţi-l şi pe Cristi Nucă, se ştie!”.



3 comentarii

Lasa comentariu
  1. arghir dragos

    Salut,

    as avea nevoie de un nr de tel de la cineva care a bantuit bine prin Mozambique pt ca vreau sa merg in toamna acolo in excursie. Dau la schumb informatii foarte calificate despre Madagascar daca sunt utile .

  2. Sorin

    Acest articol e un mare BULLSHIT !
    Inteleg ca promovati barfe dar aceastea sunt minciuni sfruntate!
    Cunosc foarte bine Mozambicul. Va faceti un mare deserviciu voua si comunitatii de acolo scriind asemenea aberatii!
    Ignoranta voastra este similara cu a celor care cred ca Budapesta este capitala Romaniei!…

  3. dante

    Stiam ca la Iasi sunt oameni destepti; dar bag de seama ca sunt si multi prosti care pot crede asa ceva!! De calitatea jurnalismului nu mai discutam.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*