Iulia Scântei are probleme de coordonare! În loc să bage bani în buzunare,îi scoate!

Incredibil,dar adevărat! Un politician scoate bani din buzunar să-i dea la alții. Senatorul PNL de Iași Iulia Scântei a anunțat, azi, într-o conferință de presă, că va oferi burse de participare la Festivalul de Film Istoric de la Râșnov, din această vară, unui număr de 10 studenți ai Universității „Al.I.Cuza”. Pachetul, în valoare de 1.200 de lei, cuprinde masă,casă și transport. Rachiul și mahorca, fiecare pe barba lui. Situația este una cel puțin ciudată, știut fiind că politicienii își bagă bani în buzunar, nu îi scot din  buzunar. Citind, totuși, cam care sînt veniturile doamnei senator, am depășit intenția inițială de a o cataloga ca nefiind în toate mințile. Are balta pește , iar lipsa a 12.000 lei din portofel parcă nici nu se observă. Nu știm dacă Scântei spune adevarul cînd își motivează gestul prin dorința de a deveni un ambasador cultural al Iașului sau este doar o chestie de proiectare a imaginii proprii și nici nu ne pasă. Important este că 10 studenți vor avea ceva de văzut care ar putea să-i inspire în viitor. Tura asta,o bilă albă pentru doamna senator.Cele negre,de mîine încolo…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *