Știi ce avere are Iohannis? Dacă nu, îți spunem noi!

Președinția României a publicat, pe site, noile declarații de avere și interese ale șefului statului.  Veniturile salariale ale lui Klaus Iohannis au crescut în 2016, însă, în paralel, au scăzut considerabil cele obținute din chirii.

Klaus și Carmen Iohannis mai au cinci imobile în Sibiu,  în condițiile în care casa din Centrul Istoric, pierdută în instanță, nu mai apare  în declaraţia de avere încă de anul trecut. De altfel, veniturile obținute din chirii au intrat la apă. Concret, potrivit declarației de avere pe care șeful statului a completat-o în 2016, acesta încasa 59.960 de lei din chirii, la fel ca și soția sa. Conform ultimei declarații de avere, respectivele venituri au ajuns la 19.017 lei.

Șeful statului nu a reușit nici să economiseacă bani, ba din contră. Potrivit declarației de avere din 2016, el avea 295.000 lei în contul bancar, iar acum a rămas cu 221.000 lei. Totodată, cărțile sale nu se mai vând, pare-se, ca pâinea caldă. Mai précis, în 2015 a câștigat aproxmativ 82.000 de lei din  vânzarea cărţilor sale. Lucrurile s-au schimbat anul trecut, veniturile scăzând la aproximativ 34.000 de lei.

În 2016, Iohannis a obținut venituri salariale de 196.000 lei, faţă de 133.879, conform declaraţiei anterioare.

SURSA:ziarulring.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *