SMILEY petrece tot mai mult timp în prezenţa copiilor! Mesajul care a ridicat semne de întrebare fanilor:,,O să fii un tată perfect!‘’

De când s-a despărţit de Laura Cosoi, Smiley nu a mai avut nici o relaţie oficială cu vreo femeie. Chiar dacă este foarte ocupat cu proiectele sale, artistul simte nevoia unei familii şi în ultima vreme petrece tot mai mult tip în prezenţa copiilor.

Juratul de la ,,Vocea României’’ a trăit o experienţă minunată alături de copii cu situaţii financiare speciale, pentru câteva ore s-a întors în copilărie, a desenat, a cântat şi a spus poezii, alături de cei mici.

,,Experienţa de ieri, la Buhuşi, a fost un adevărat roller coaster emoţional pentru mine şi toată echipa UNICEF. Am mers la două şcoli unde am cunoscut copii extrem de carismatici şi inteligenţi şi profesori ce foloseau jocul ca metodă de predare. Pentru câteva ore m-am întors la copilarie şi am desenat cot la cot cu cei mici, am cântat, am spus poezii…mi-a plăcut! Am cunoscut şi două familii cu o situaţie specială şi am înţeles cât de important este parteneriatul dintre şcoală, familie şi comunitate pentru reuşita copiilor în viaţă. Pachetul Educaţie Incluzivă de Calitate este finanţat din Granturi Norvegiene şi fonduri UNICEF. Noi, toţi care visăm la o ţară frumoasă, trebuie să ştim că putem avea doar dacă toţi copiii merg la şcoală şi învaţă la potenţialul maxim!’’, a scris artistul în urmă cu puţin timp pe pagina lui de Facebook.

Fanii nu au întârziat să-l felicite şi să-i transmită multe mesaje frumoase.

,,Smiley atâta dragoste ai dăinuit în jurul tău, copiii sunt foarte fericiţi să îţi vadă prezenţa ta la ei, bravo Smiley te felicit pentru că ai făcut nişte copilaşi să fie foarte fericiţi/ Felicitări! O să fii un tată perfect!’’, sunt doar câteva dintre zecile de mesaje primite de Smiley.

sursa: cancan.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *